miercuri, 18 februarie 2015

Acţiuni de stradă împotriva regimului corupt din Ungaria


Opoziţia şi societatea civilă se întreabă tot mai des dacă premierul Ungariei, Victor Orban este dictator sau profitor?
 
Unul dintre cele mai mari scandaluri de corupţie din Ungaria este cel referitor la Istvan Tiborcz, ginerele premierului Viktor Orban. Totul a început de la o petrecere dată de Rahel Orban, fiica premierului, la un colegiu exclusivist elveţian. După ce aceasta declarase în presă că nu se consideră o persoană „privilegiată”, luxul opulent afişat la petrecere a determinat o reacţie imediată a societăţii civile, dar mai ales a partidului de opoziţie, Coaliţia Democratică (DK).
În acest context, DK a cerut recent Oficiului European de Luptă Antifraudă (OLAF) al Uniunii Europene, să cerceteze modul foarte rapid prin care fata premierului Viktor Orban şi soţul ei s-au îmbogăţit. De asemenea, DK a menţionat în scrisoarea adresată instituţiei europene şi faptul că în timp ce familia lui Viktor Orban se îmbogăţeşte cu multe miloane de euro din fonduri europene, premierul atacă virulent chiar UE, interzicând până şi arborarea drapelului ei pe clădirea parlamentului de la Budapesta. Dar acuzaţia cea mai gravă invocată de Coaliţia Democratică este faptul că Guvernul ar fi instituţionalizat corupţia. Acest lucru a favorizat în primul rând pe fiica premierului ungar, Rahel, care prin intermediul soţului ei a profitat de sistemul de achiziţii publice. Printr-un procedeu simplu dar abuziv, Istvan Toborcz, ginerele lui Viktor Orban, a obţinut pentru firma sa modernizarea sistemului de iluminat din 14 oraşe din Ungaria. Şi tot abuziv, Tiborcz a achiziţionat portul turistic de yahturi din Keszthely, la Lacul Balaton. Patrimoniul portului preluat prin una din firmele lui Istvan Tiborcz are incluse si o serie de imobile de lux pentru care preţul de achiziţie se ridică la 330 milioane de forinţi. Pentru întregul port, însumând 220 de ambarcaţiuni mici, 20 de bărci, o clădire cu spa de 221 mp, un spaţiu de recepţie de 192 mp, la care se adaugă şi imobilele de lux amintite, ginerele premierului Ungariei a plătit numai şapte milioane de forinţi, plus preluarea datoriilor fostului proprietar, de 23 milioane de forinţi.

Înainte ca DK să facă publice toate aceste lucruri prin intermediul unor publicaţii de mare impact în rândul populaţiei ungare, ca de exemplu Politics.hu, a adresat o scrisoare premierului Viktor Orban prin care i se cere să dea socoteală pentru faptele sale şi ale familiei fiicei sale. Coaliţia Democratică consideră nesecar ca săptămânal să facă demonstraţii de stradă împreună cu societatea civilă, acţiuni prin care se cere ferm demisia premierului ungar şi a guvernului  FIDEZS, pe care acesta îl conduce.

Niciun comentariu: