UDMR urmăreşte anularea semnificaţiei de „reconciliere” a „Parcul reconcilierii” din Arad

Organizaţia cere protectie individuală şi includerea în patrimoniu a unui monument controversat.

De 22 de ani, cererile organizaţiilor minorităţii maghiare din România, şi în special ale UDMR-ului sunt de o mare diversitate, dar şi de un mare angajament politic.
Autonomie pentru un aşa-zis „Ţinut Secuiesc”, o regionalizare care să fie pe placul liderilor politici maghiari, segregare pe criterii etnice a unităţilor de învăţămînt, universitate exclusiv maghiară pe bani româneşti, oficializarea limbii maghiare în instituţii de stat româneşti, amplasarea de monumente cu conotaţii controversate şi dureroase pentru istoria României etc..
Printre toate acestea, amintind despre acest ultim aspect, cel al monumentelor, UDMR apare iar cu o altă cerere – acordarea unui regim privilegiat „Statuii Libertăţii” de la Arad, care reprezintă glorificarea Ungariei Mari şi a pretenţiilor expansioniste ale acesteia.

Pentru a ne edifica asupra semnificaţiei monumentului de la Arad, este normal să amintim motivul realizării acestuia dar şi traseul pe care l-a parcurs de la ridicarea lui până în prezent.
Prin monumtul care vizează şi glorificarea celor „13 generali” ai armatei revoluţionare maghiare de la 1848 ( considerat războiul de eliberare a Ungariei de sub dominaţia Imperiului Habsburgic), a fost marcată prin ridicarea la Arad a unui monument sculptural, în anul 1881. Acesta a fost înlocuit, nouă ani mai târziu, în 1890, cu un obelisc, opera sculptorului Gyorgy Zala. Grandiosul monument public, numit şi „Statuia Libertăţii”, reprezintă anul execuţiei celor 13 generali, fără să se amintească şi faptul că din ordinul acestora au fost ucişi 40 000 de români.
După Marea Unire de la 1918, printr-o hotărâre a guvernului condus de IonI.C. Brătianu şi aprobată de regele Ferdinand, statuia a fost dezafectată, în anul 1925, şi depozitată în Cetatea Aradului, în curtea unei unităţi militare.
În anul 1999, ministrul Valeriu Stoica s-a întâlnit la Arad cu omologul său ungar, David Ibolya, pentru a se hotărî soarta monumentului. Atunci, Valeriu Stoica propusese ca lucrarea sa fie donată statului ungar. In luna septembrie a aceluiaşi an, guvernul Radu Vasile a dat doua hotărâri prin care se face trecerea monumentului din Administrarea MapN în cea a Ordinului Minorităţilor din Arad, dar şi cu propunerea de realizare a unui „Parc al prieteniei romano- maghiare”.
Restaurarea monumentului a costat atunci, 14 miliarde de lei plus încă 80 000 de forinţi, donaţi de UDMR şi Fundaţia Teleki din Ungaria.
In anul 2002, între PSD şi UDMR se semnează un protocol având aceeaşi temă cau cea a hotărârii guvernului Radu Vasile, amplasarea statuii într-un parc al reconcilierii româno – maghiare.
Astfel, print-o hotărâre a Consiliului Local Arad, se stabileşte data şi locul amplasării monumentului.
Au aparut, însă, si reacţii negative la o astfel de hotărâre, de menţionat fiind introducerea, în şedinţa senatului din 13 aprilie 2004, a moţiunii denumită : „Statuia celor 13 generali unguri, care au ucis 40 000 de români, n-are ce căuta pe teritoriul României”.
Cu toate acestea, aversiunile şi asperităţile sunt depăşite, şi, sperându-se la realizarea uui nou început în relaţiile dintre români şi maghiari, în toamna anului 2004, monumentul este montat în „Parcul Reconcilierii” din Arad, lângă un alt monument ridicat în cinstea eroilor revoluţionari români, remarcaţi sau căzuţi în timpul Revoluţiei de la 1848.

„ UDMR a acceptat de conjunctură ideea de parc”

Interesant este însă faptul că, în cursul lunii februarie 2012, viceprimarul de Arad, Bognar Levente Grigorie, a propus instituţiei includerea monumentului dedicat celor 13 generali unguri în patrimoniul cultural naţional, ceea ce ar putea atrage şi reclamarea de a i se atribui în plus şi crearea unui perimetru special, induvidual, de protecţie.
De aici s-au redeschis nişte polemici vechi de 150 de ani între maghiari şi români. Întrebat despre acest lucru, Adrian Şimon, directorul Direcţiei Patrimoniu şi Cultură al primăriei Arad, a declarat: „ Întradevăr, viceprimarul a propus acest lucru. Este de fapt, un orgoliu al UDMR, care a acceptat doar de conjunctură ideea de „Parc al Reconcilierii”. Părerea mea este că acest lucru este iarăşi, o exagerare. Cum demersul legal este ca primăria să ne înştiinţeze despre astfel de lucruri şi noi am primit această propunere. Pentru a fi echitabili, am întocmit un dosar prin care solicităm Ministerului Culturii, includerea în patrimoniu a întregului ansamblu statuar. Adică, şi monumentul denumit „Statuia Libertăţii” şi cel dedicat revoluţionarilor martiri români. Oricum, zona în care se află amplasate este de rezervaţie arhitecturală şi trebuie tratată în ansamblu”.

Desigur, propunerea viceprimarului este cu atât mai ciudată cu cât ştim că una dintre specializările acestuia ar fi „negocierea şi soluţionarea conflictelor”. Ori, o fi dânsul şi preşedintele filialei UDMR din Arad, dar pentru funcţia de edil al unui oraş îţi trebuie nişte calităţi pe care le poţi, sau nu, cizela cu nişte cursuri de specialitate.

Şi asta, pe fondul în care chiar primăria cere să intre în competiţie cu Timişoara, Alba Iulia, Cluj şi Iaşi pentru titlul de capitală culturală europeană.

Sărbători naţionale în Covasna şi Harghita

Respectul faţă de statul în care te-ai născut şi în care trăieşti este evidenţiat şi prin atenţia atribuită sărbătorii naţionale. Ori, respectându-ţi ţara, şi statutul de cetăţean al acesteia, te respecţi pe tine, ca om care aparţtii unei colectivităţi. Mai ales dacă încerci să te prezinţi ca o persoană demnă, care a depus jurământul faţă de statul român, pentru a fi învestit într-o funcţie de conducere şi administrare a intereselor publice în România.
Am fost curios sa cunosc si sa aduc in fata dumneavoastra cum este respectata ziua nationala a României in judetele Covasna si Harghita. In municipiul Sfantu Gheorghe, de exemplu, daca pentru sarbatorirea zilei nationale a maghiarilor de pretutindeni s-au gasit bani pentru organizarea unor activitati specifice, pentru sarbatoarea nationala a Romaniei, documentele grăiesc de la sine.

Laszlo Tokes încondeiat ca “agitator al comunitaţilor”, chiar de către liderii maghiari

Unii dintre noi, românii, suntem prizonierii unor prejudecăţi grave atunci când se pune problema convieţuirii dintre români şi unguri. Trăind departe de Ardeal, unii români „verzi” îşi închipuie, agitaţi bineinţeles de spasmele naţionalismului găunos, că ungurii umblă cu cuţitul la cizmă şi sunt gata, gata să invadeze Ardealul. La fel, de cealaltă parte, o grămadă de exaltaţi văd în români duşmanii lor ancestrali. De fapt, vorbim despre o stare de tensiune interetnică, alimentată periculos şi constant de unii politicieni, fie unguri din Ardeal, fie din ţara vecină, Ungaria, pentru a induce ieea că minoritatea maghiară este mereu ameninţată de majoritatea românească şi este nevoie de politicienii maghiari separatisti, pentru a acorda protecţie.

Acţiunile şovine, antiromâneşti, au fost parcă, cel puţin în ultimii ani, într-o curbă ascendentă, din păcate. Ce este mai rău, politicienii nu au drept ţintă, în mod special, populaţia trecută de 55-60 de ani, ci tinerii. Acum, astfel de acţiuni au atras atenţia mass-mediei româneşti şi nu numai. De exemplu, dupa o hotărâre emisă de Consiliul Naţional Secuiesc (CNS), prin care populaţia maghiară din Transilvania este îndemnată către o inexplicabilă şi condamnabilă „nesupunere civică”, o declaraţie iritantă a europarlamentarului de România, Laszlo Tokes, vine să pună bomboana pe colivă. Adică, imediat după sărbătorirea Zilei Naţionale a României, acesta a susţinut o conferinţă de presă la Budapesta, în care şi-a exprimat „indignarea” cu privire la presupuse manifestări anti-maghiare ale unor tineri români, cum ar fi vandalizarea unor monumente maghiare, faptul că nu s-a înfiinţat o secţie de limbă maghiară la Universitatea de Medicină şi Farmacie de la Târgu Mureş şi, cum altfel, de toate acestea ar fi vinovată şi presa românească, cea care ar avea atitudine naţionalistă. Toată această campanie antinaţională, camuflată ipocrit de cereri şi acuzaţii absurde, ascunse sub paravanul drepturilor minorităţilor, se pare că îşi cam atinge scopul. Din fericire, însă, sunt destui români şi maghiari care trăiesc împreună sub semnul respectului reciproc şi al bunei cuviinţe. Dar, aşa cum am amintit, mai există şi câte unii duşi cu sorcova.

Presa românească, dar şi cea internaţională au relatat atunci, despre ieşirile unor tineri inconştienţi, de etnie maghiară, care au bătut, chiar de Ziua României, pe un coleg din echipa naţională de juniori la hochei, pentru motivul că este român. Şi tot atunci, acei tineri maghiari au ignorat josnic imnul României, intonând apoi ce cel al Ungariei. Pentru isprava lor, acei tineri au fost premiaţi de curând, de către CNS, sub motivul de a fi fost “luptători pentru obţinerea autonomiei Ţinutului Secuiesc”. Asta îşi doreşte Laszlo Tokes ? Chiar dacă despre atitudinea sa, noi, românii din toată ţara, avem deja o părere, iată că nici foştii săi colegi de partid nu prea au vorbe de laudă.

Preşedintele executiv al filialei UDMR – Bihor, Szabo Odon, chiar şi-a exprimat o părere despre toate astea: „ Laszlo Tokes se va bucura întotdeauna când este scandal. Este un tip aparte, care nu vrea linişte şi pace. Îl cunosc şi spun că nu se bucură atunci când comunităţile se simt bine. În 20 de ani, nu a făcut niciodată pace. Nu-l consider un om care să construiască ceva. Crearea instabilităţii în cadrul unei comunităţi, este cea mai proastă decizie”. Dacă politica ar însemna doar vorbărie fără rost, poate că am fi tratat cu oarecare indiferenţă toate aceste acţiuni şi pe cei care le crează. Numai că politica, vrem sau nu , intră şi în viaţa noastră de zi cu zi. Iar mesajele „patriotice” specifice unui naţionalist extremist, aşa cum apar cele ale fostului episcop reformat, pot provoca un plus de adrenalină tinerilor naivi, înflăcăraţi şi inconştienţi, care nu-şi dau seama că sunt doar o masă de manevră folosită în scopri abominabile.

Nemultumiri si proteste la Cehu Silvaniei

Procesul de maghiarizare condus de politicienii etnici maghiari nu este doar o simplă închipuire a majorităţii din România. Sub diferite forme, mai mult sau mai puţin legale, dar total imorale, acest proces există şi se manifestă în multe localităţi din Ardealul românesc.

Şedinţa Consiliului Local al oraşului Cehu Silvaniei a fost întreruptă datorită nemulţumirilor zecilor de localnici prezenţi în sala de şedinţe a primăriei.

Conform legislaţiei în vigoare, la asemenea şedinţe este permis şi accesul publicului. Conform Dispoziţiei nr.3 din 19.01.2012 privind convocarea CL în şedinţa ordinară ce a avut loc la data de 26.02.2012, primul punct, din cele cinci înscrise, a avut următorul conţinut: „Proiect de hotărâre privind organizarea reţelei şcolare a unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat din oraşul Cehu Silvaniei”.

Sub această formulare ambiguă se află, de fapt, adevărata intenţie a primarului udemerist, Andrei Varga, şi anume, segregarea şcolilor din zonă, pe criterii etnice.

Referindu-ne punctual la acest lucru, primarul oraşului Cehu Silvaniei, a iniţiat un proiect de hotărâre prin care se intenţionează maghiarizarea totală a două grădiniţe, şi a două şcoli generale, una din localitatea Ulciug, care aparţine administrativ de Cehu.

Mulţi dintre cei prezenţi în sala de şedinţe, majoritatea români, aflaseră deja de intenţia primarului. Văzând numărul mare al publicului prezent, primarul Varga a încercat sa „sară” peste subiectul jenant, însă localnicii din Cehu, până azi un orăşel liniştit, au simţit acest lucru cerându-i edilului renunţarea la proiectul de maghiarizare. Ba, mai mult, ei au spus că vor face acţiuni de protest în faţa primăriei, dacă nu se va renunţa la acest lucru.

De fapt, neliniştea oamenilor nemulţumiţi, provine chiar din liniştea de care au avut parte până acum. Învăţând în aceleaşi şcoli de zeci de ani, români şi maghiari, nu au avut nici de ce să se teamă, nici să se urască unii pe alţii considerându-se duşmani, din cauza unor motive înveninate de şovinism şi iredentism, ale politicienilor extremişti.

Procesul de socializare în unităţile şcolare, indiferent de nivelul acestora, este piatră de temelie a unei bune convieţuiri. Ori, tocmai acest echilibru se încearcă să se distrugă prin separarea şcolilor pe criterii etnice. Cei 8.000 de locuitori împart împreună 67,7 km pătraţi ai localităţii Cehu Silvaniei şi a altor patru localităţi adiacente acesteia. Iar raportul numeric dintre români şi maghiari este sensibil egal. Singurul lucru care-i desparte pe unii sălăjeni este apartenenţa politică.

Şi cum într-un oraşel mic, aproape oricine se ştie cu oricine, se spune că primarul udemerist Andrei Varga, ar avea sprijinul în multe acţiuni, cum ar fi şi proiectul amintit mai sus, şi de la unii reprezentanţi ai PNL în teritoriu. Este greu de crezut ca şefii PNL-ului de la Bucureşti s-ar risca inutil, şifonâdu-şi imaginea pentru a face jocurile unui partid aflat acum la putere. Pentru a ne face o părere asupra relaţiilor dintre „centru” şi teritoriu, interpelat, liberalul Puiu Hasotti a afirmat: „Ce este mai grav, hotărârea unui Consiliu local sau cedarea PDL-ului în faţa UDMR? Administraţia locală are o realitate politică, care este influenţată de o realitate politică de la Bucureşti. În teritoriu, oamenii se cunosc, au nişte interese ale lor, de grup să zicem.”

Amintind de „anumite acţiuni”, primarul din Cehu îşi va relua intenţia segregaţionistă într-o şedinţă extraordinară a CL ce va avea loc în curând.

Fiind o şedinţă extraordinară, va avea loc doar cu participarea consilierilor, fără accesul publicului. Indiferent dacă primarul Andrei Varga îşi va atinge sau nu scopul, este bine să spunem că structura CL are în componenţă 8 români şi 7 maghiari şi vom şti cine şi cum va vota şi, mai ales, pentru cine.

Eli Dan Davidescu

Pentru Consiliul National Secuiesc, nesupunere civica inseamna democratie

După o hotărare a Consiliului Judeţean Covasna dată la sfarşitul lunii octombrie privind organizarea unui referendum local, programat a avea loc pe data de 11 martie 2012, privind modificarea limitelor teritoriale ale judeţului si înfiinţarea unitaţii administrativ teritoriale „Ţinutul Secuiesc”, recent la Sfântul Gheorghe, Consiliul Naţional Secuiesc (CNS), a aprobat si el o hotărâre al cărui conţinut pune câteva semne de întrebare.

Prin această hotărâre se face apel la populaţia din secuime şi, în special, la aleşii locali de etnie maghiară, să folosească toate mijloacele, inclusiv nesupunerea civică, pentru formarea “Ţinutului Secuiesc”. Pentru a se da „greutate” acestei hotărâri, s-a invocat principiul formulat la “Marea Adunarea a Aleşilor Locali din Ţinutul Secuiesc”, de constituire a acestei zone ca o „regiune cu statut special”.

Pentru găsirea unor soluţii care să fie înaintate spre adoptare la Bucureşti, la adunarea invocata au participat mai multe organizaţii separatiste maghiare, printre care CNS si CNMT.

Chiar dacă prin sintagma folosita în hotărâre, de „nesupunere civica”, se înţelege îndemn la răzvrătire şi la nerespectare a legilor statului român de către populaţia de etnie maghiară, în scopul declarat de obţinere a autonomiei „Ţinutului Secuiesc”, CNS încearcă să-şi mascheze adevăratele intenţii, prin invocarea principiului „non-violenţei, al solidăritaţii şi al gradualitaţii”.

Încercând să vedem părerea şi a altor aleşi care, cel puţin prin statut şi funcţie, pot să-şi decline o părere despre acţiunea CNS-ului, preşedintele filialei mureşene a UDMR, Kelemen Attila, a afirmat: „Intr-un judeţ unde majoritatea populaţiei este de etnie maghiară, poate ar fi de înţeles o astfel de hotărâre. Dar asta nu va rezolva nimic. Forme de autonomie există în toată Europa. Problema „Ţinutului Secuiesc” nu se va rezolva prin nesupunere civică, ci prin negocieri. În Mureş, unde populaţia de etnie maghiară este de 37%, nu este posibilă aplicarea unei astfel de hotărâri. Comunitatea de aici este conştientă şi trebuie să ne purtăm civilizat”.

Elaborând acest subiect, preşedintele executiv al organizaţiei UDMR – Bihor, Szabo Odon, a declarat: „Orice acţiune, ar trebui sa aibă un dialog. Nu sunt de acord cu această hotărâre. Este nevoie ca „Ţinutul Secuiesc” să existe, aşa cum există şi alte regiuni din România, ca de exemplu – Banatul, Oltenia sau Dobrogea. Aceste declaraţii de “nesupunere civică” nu sunt binevenite pentru că o astfel de acţiune vine atunci când nu mai există nicio şansă pentru rezolvarea situaţiei. Oricum, în Bihor nu se va putea aplica o astfel de hotărâre. Nici noi nu suntem de acord cu regionalizarea propusă de PDL. Dacă se va ţine cont de o regionalizare geografică şi economică viabile şi coerente, atunci problema se va rezolva. Nu vrem tensiuni. Crearea unei instabilitaţi în cadrul unei comunitaţi este cea mai proasta decizie”.

Dintr-o dorinţă mai mult patimaşă decât logică, preşedintele CNS, Izsak Balazs spune că această hotărâre ar fi „una de principiu”, invocându-se folosirea acesteia ca „mijloc democratic, paşnic şi non-violent” iar nu ca pe o formă de răzvrătire şi un îndemn către haos politic, şi de ce nu, cetăţenesc.

Chiar şi aşa, pe majoritatea românilor şi maghiarilor din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş nu o interesează hârjoneala interminabilă a politicienilor, ci mai degrabă liniştea şi siguranţa zilei de mâine.

Articol preluat din "Timpul adevarului".

vindecari misterioase

Nimic nu este intamplator. Sau cel putin asa spun unii oameni. Nimic nu este mai groaznic decat sa-ti pierzi sanatatea, fie chiar si vremelnic. Multi se roaga la Dumnezeu sa le dea bani, case, masini de lux, dar putini roaga divinitatea sa le daruiasca darul cel mai de pret - sanatatea. Numai atunci cand vedem cat este de greu sa fi bolnav constientizam situatia. Multi, foarte multi oameni au trait experiente incredibile pe care le-au numit apoi "minuni". Sunt oameni care s-au vindecat doar pentru ca si-au dorit cu toata fiinta lor sa se vindece de bolile pe care la aveau. Despre cazuri de vindecari miraculoase doresc sa fac un reportaj. De ce?. Perntru ca vreau ca experienta unora sa poata fi de folos si altora. Vreau ca mai multi oameni sa se poata vindeca prin voia si puterea lui Dumnezeu, si de ce nu, chiar prin propria vointa.Nu spun ca tratamentele naturale pot inlocui pe cele medicamentoase asa cum nici nu afirm ca medicamentele sunt singurele leacuri pentru orice boala. Spun doar ca atunci cand inca mai exista "ata pe mosor" (inca un dar oferit noua de Dumnezeu),avem inca speranta. Oricine doreste sa impartaseasca din experientele prin care a trecut, poate oricand sa-si scrie, pe scurt, povestea vindecarii sale. Cu siguranta va voi contacta daca-mi ve-ti lasa o posibilitate de contact.

Scandalul pentru cladirea " Szekely Miko" din Sfantu Gheorghe se lasa cu acuzatii grava ale DNA.

- Marko Attila – secretar de stat, şeful Oficiului pentru Relaţii Interetnice,Marosan Tamas – consilierul juridic al Eparhiei Reformate din Ardeal şi Silviu Clim – fostul consilier juridic al Ministerului Justiţiei, sunt acuzaţi de DNA pentru abuz de putere şi prejudicierea statului român de 1,3 milioane de RON.
-Dezvăluiri în exclusivitate despre adevărata apartenenţă a clădirii din Sfântu Gheorghe.
- Ce implicare are vicepreşedintele Parlamentului Europei, fostul preot reformat Laszlo Tokes în acest scandal.


„Miko Tonada” şi contractele tripartite.

Analizând capetele de acuzare formulate de DNA împotriva presupuşilor vinovaţi în cazul cladirii „Szekely Miko”, am considerat necesar să vedem că ar fi cel mai nimerit să cunoaştem adevărata apartenenţă a imobilului supus acestui scandal.
Actuala cladire „Szekely Miko” din Sfântu Gheorghe, a fost construită ca urmare a demersurilor făcute de protopopul reformat către consiliul oraşului, prin anii 1850-1860, pentru înfiinţarea unei şcoli elementare laice. O astfel de şcoală, chiar dacă era o necesitate nu putea fi construită de biserică, la acea vreme, din cauza lipsei de fonduri. În această conjunctură, consiliul oraşului a fost de acord cu propunerea Bisericii Reformate, lansând o campanie de strângere de fonduri. Pentru demararea lucrărilor de construcţie, consiliul a obţinut, în anul 1873, un credit de la stat de 24 000 de forinţi, plus alte câteva zeci de mii de la 2579 de donatori. După încă trei ani, în 1876, groful Miko Imre a donat viitorului colegiu suma de 60 000 de forinţi, bani lăsaţi prin testament. Pentru gestul său, consiliul orăşenesc a luat decizia ca viitoarea şcoală să-i poarte numele.
Aşa că, autorizaţia de construcţie cu nr. 2342 a fost emisă în anul 1891 pentru „Miko Tonada”, adică, „Şcoala Miko”, iar clădirea a fost finalizată şi a devenit funcţională la data de 10 septembrie 1893.
Dar, până la intrarea ei în funcţiune, pentru clădirea cu destinaţie de unitate şcolară au fost semnate câteva documente de o foarte mare importanţă :
Pentru a primi sprijin financiar din partea statului sub forma unei alocaţii bugetare, în anul 1891 s-a încheiat un contract tripartit între Ministerul Religiei şi al Învăţământului, episcopul Bisericii Reformate şi conducerea Colegiului Orăşenesc Sfântu Gheorghe, pentru suma de 50 000 de forinţi şi beneficierea de o alocaţie bugetară în valoare de 32 000 de forinţi. În acest contract s-a stabilit clar şi „dreptul de proprietate al Colegiului asupra patrimoniului existent şi viitor”, precum şi rolul fiecărui semnatar – ministerul ca reprezentant al statului în calitate de cofinanţator, episcopia reformată avea calitatea de coordonator – supraveghetor şi şcoala avea calitatea de proprietar – beneficiar.
Pentru construirea aripii de sud a clădirii, la data de 09.01.1890, primarul Csaszar Balint a semnat o hotărâre numită „Decizia de fundamentare a oraşului Sf.Gheorghe”, care la pagina 4 face referire strictă la acea parte a imobilului, astfel încât Consiliul Orăşenesc se obligă să execute lucrarea în regie proprie.


Biserica reformată avea doar rolul de supraveghere şi administrare.


După darea în funcţiune a clădirii (construită deci din banii statului şi din contribuţiile donatorilor particulari), s-a construit ulterior şi un fond locativ pentru profesorii şcolii, pe terenuri achiziţionate de la persoane fizice. Dar, un lucru extrem de important în acest istoric este că, atât şcoala cât şi locuinţele şi terenurile respective, au fost trecute pe cărţi funciare diferite, cu numere topografice diferite.
În data de 02.03.1900, printr-un proces verbal procedural se intabulează totul sub numele de „Miko Kollegium”, legiferându-se astfel adevăratul proprietar, adică şcoala, implicit statul de atunci. Aşadar, din niciun act oficial nu reiese implicarea financiară a Bisericii reformate şi cu atât mai puţin a presupusului drept de proprietate.
Ba mai mult, în toată perioada strângerii fondurilor şi de construire a clădirii, era încă în vigoare Ordonanţa nr 3193/ 22.03.1858 dată de Ministerul Cultelor şi Învăţământului Public, prin care se declina rolul bisericii reformate, doar „de supraveghere şi de administrare”.
Nici după 50 de ani de folosinţă, Biserica Reformată nu a contribuit nu nimic, după ce clădirea în speţă a fost avariată la cutremurul din noiembrie1940. Cheltuielile de renovare şi consolidare au fost suportate de Ministerul Religiilor şi Invăţământului, în valoare de 150 000 pengo şi de către Colegiu, care a cheltuit 83 000 pengo.
Nici măcar decretele nr. 218 din 1960 şi 712 din 1966, prin care s-a făcut naţionalizarea, nu amintesc că şcoala ar fi fost preluată ca bun imobiliar ce ar fi aparţinut bisericii reformate, ci „obştei”, după cum se precizează şi în actele respective.

„Să nu faci ce face popa...”

Cum a ajuns Eparhia Bisericii Reformate să obţină un titlu de proprietate pe o clădire pentru care nu a avut niciodată vreun drept decât cel de administrare?.
Foarte simplu. Cu tupeu şi cu oameni care consideră că legile româneşti sunt decât mijloace de propagandă electorală.
În anul 2002, Eparhia s-a adresat unei comisii speciale, formate pentru restituirea unor bunuri ce ar fi aparţinut minorităţilor naţionale. Această comisie a fost constituită în baza prevederilor art.2 din OG nr, 83/1993, care a emis nota de constatare nr. 58/14.05.2002. Cu toate acestea, episcopul Pap Geza şi consilierul juridic al Eparhiei, Morosan Tomas, au înaintat Judecătoriei Sfântu Gheorghe adresa nr. 2649/ 20. 05.2002, prin care se solicita intabularea imobilului în speţă, pe numele Eparhiei Reformate din Ardeal. Oarbă cum se ştie că este, sau poate că nu, judecătoria dă undă verde Bisericii Reformate, doar pe baza unui extras de carte funciară emis în anul 1990 şi a unei cărţi funciare netraduse în limba română, ambele depuse în fotocopii.
După intrarea, nesperat de uşoară, în posesia unei averi ce aparţinea de drept statului român, Eparhia a început să vândă din fondul de locuinţe destinat profesorilor şcolii.
Lovindu-se de nereguli în actele de „proprietate”, doi dintre cumăratori, Benedek Levente şi Fezer Zoltan, cei care au achiziţionat asemenea locuinţe, au denunţat situaţia la DNA.
După o anchetă care a durat din anul 2007, procurorii au identificat şi primii acuzaţi : Marko Attila – secretar de stat, şeful Oficiului pentru Relaţii Interetnice, Morosan Tamas – consilier juridic al Eparhiei Reformate din Ardeal şi Slim Clim – fostul consilier juridic al Ministerului Justiţiei. Cei trei au fost acuzaţi, de DNA, de abuz de putere şi de prejudicierea statului român cu suma de 1.3 milioane de lei (noi). Desfăşurându-se iniţial la Judecătoria Sfântu Gheorghe, procesul a fost ulterior mutat la Buzău.

Intimidări cu „vorbe bune”.

Bineînţeles, nu au întarziat nici reacţiile celor care ţin partea celor acuzaţi. După ce UDMR şi-a anunţat necondiţionat sprijinul, fostul pastor şi episcop reformat, ajuns vicepreşedintele Parlamentului European, şi preşedinte de onoare al Partidului Popular al Maghiarilor din Transilvania, Laszlo Tokes, a cerut Comisarului european pentru Justiţie, Drepturi Fundamentale şi Cetăţenie, Viviane Redig, să facă propriile cercetări în această „situaţie scandaloasă”. De asemenea, această „situaţie scandaloasă” a ajuns şi la urechile unui deputat american, Ohio Jean Schmidt, care (de unde până unde?), a amintit în nişte discursuri că ar fi bine ca Ambasada SUA de la Bucureşti să trimită un supervizor la proces. Următoarea înfăţişare a procesului va avea loc tot la Judecătoria Buzău în data de 15 noiembrie 2011 când se pare, se va pune în discuţie si ridicarea sechestrului pe averile celor trei invinuiţi şi a soţiilor lor, decizie luata de procurorii DNA în timpul cercetărilor.
Vazând toată această încrengătură de falsuri, abuzuri şi chiar intervenţii tupeiste pe la persoane sus-puse aparţinând unor foruri internaţionale, ne duce gândul la situaţia chiar scandaloasă, petrecută tot la Sfântu Gheorghe, unde Episcopia Ortodoxă a Covasnei şi Harghitei după procese ce au durat şapte ani şi după obţinerea în favoare a unei sentinţe definitive şi irevocabile privind preluarea unui imobil, Consiliul Judeţean şi RAAPPS se refuză „diplomatic” să se supună legilor statului. Vorba marelui actor român Constantin Tanase: „Până când, bai, până când?”.

Eli Dan Davidescu


Articol preluat din "Timpul Adevarului"