Săptămâna trecută a fost marcată politic de circul de la Turnu Măgurele, judeţul Teleorman, unde a avut loc şedinţa de taină a conducerii PSD. Regia, de tot... circul se pare că a aparţinut preşedintelui Consiliului Judeţean Ilfov, Liviu Dragnea, cu acordul preşedintelui PSD, Mircea Geoană. Strategica şedinţă a avut la bază cel mai probabil o anume diversiune în planul demarat deja pentru alegerile prezidenţiale din toamnă. Bineînţeles, erijându-se în gâştele salvatoare de pe legendarele coline ale Romei, capii social-democraţilor şi-au probat tăria glasurilor împotriva colegilor lor pedelişti din coaliţia guvernamentală. Înregistrările audio ale şedinţei ca fiind „cu uşile închise“, scăpate ca din „întâmplare“ în presei, arată, încă o dată, dacă mai era nevoie, ce importanţă i se dă presei şi cât de naivi ne cred nababii politicii pe noi, cei care formăm maşina de vot într-o democraţie de tot... râsul.
De fapt, şedinţa putea să se încheie după numai zece minute, după ce Liviu Dragnea a explicat că PSD trebuie să cucerească Palatul Cotroceni, pentru a deţine controlul integral asupra instituţiilor statului. Ideea a fost punctată şi de liderul PSD, Mircea Geoană, care a afirmat: „S-a vorbit aici despre faptul că puterea înseamnă, în principal, putere la preşedinte, la Guvern, la resurse“.
Fără să fi spus în mod direct, acesta este de fapt şi rostul, chintesenţa existenţei oricărui partid politic, indiferent cât de mare sau mic este. Pentru ce s-ar mai bate toţi, dacă nu pentru putere?
Cum vor pesediştii să cucerească Cotroceniul? În acest sens Mircea Geoană are, se pare, un plan: „Rezultatele alegerilor prezidenţiale din toamnă va fi decis de voturile a circa un milion şi jumătate de alegători care, în prezent, sunt nehotărâţi. Băsescu poate fi bătut, şi întrebarea este dacă noi suntem capabili să generăm voturile noastre şi să fim portdrapelul celor care vor să scape de Băsescu“. În acest sens, Mircea Geoană mai are un plan, şi anume de a radicaliza simpatizanţii PNL împotriva lui Traian Băsescu, marşând şi pe o slabă reprezentare a liberalilor prin persoana lui Crin Antonescu. Dar, pentru toate acestea, pesediştii consideră oportună promovarea unei diversiuni prin declaraţii zgomotoase şi incisive la adresa pedeliştilor. Iată că, plecând de la prognoza meteo aducătoare de ploi torenţiale, Liviu Dragnea a tunat şi a fulgerat vineri la şedinţa de partid: „Era tâmpitul ăla de Berceanu la o întâlnire a Coaliţiei: «Noi n-avem probleme cu seceta în România! Hai să-mi arătaţi şi mie!». Ei aşa pun problema. Ce, Emil Boc e mai capabil decât Dan Nica? Ţâşti-bâştiul ăsta! Au ajuns să ne dea lecţii! Ca şi Blaga! Care vorbeşte, când? Numai dimineaţa, că după-amiază are o problemă (este beat!). Nici nu e o comparaţie“. Ca o continuare a zgomotului acuzator, preşedintele filialei Constanţa a PSD, Mazăre..., Radu Mazăre, a adus şi el ceva critici premierului: „Ce e asta «Prima casă»? A venit Boc cu vrăjeala asta... “.
Să ne aducem aminte de campania din toamna lui 2008, când Radu Mazăre promitea constănţenilor, la preţul de 6. 000 de euro, garsoniere noi? Deranjat de atitudinea premierului, nici Mircea Geoană nu a putut să se abţină: „Suntem o masă amorfă în care Boc comunică în numele întregului Guvern. Boc habar nu are de economie“. Nici ministrul Finanţelor nu a scăpat de afirmaţiile „prieteneşti“ ale social-democraţilor. După ce Mazăre a spus: „Păi, cum îl las eu pe Pogea, când am jumătate din Guvern, să facă bagabonţeala asta? Ăştia, cum ajung miniştrii de Finanţe, cum sunt foarte deştepţi“, imediat vine şi şeful său de partid să-l sprijine... politic: „Pogea e adus de pe drumuri. Asta ştiu, că e omul de casă al lui Videanu“. Şi uite aşa, ca într-un joc pe calculator, pesediştii au ajuns la „level“-ul următor, în care ţinta finală este temutul „pirat“ de la Cotroceni. Abia acum aflăm adevăratul scop al reuniunii politice de la Teleorman, deconspirat tot de un marinar, dar de hidrobiciclete, Radu Mazăre: „Suntem aici să ne batem capul cum să scăpăm de Iuda ăsta de Băsescu, că ăsta e cel mai rău“.
Complice, frecându-şi mâinile a satisfacţie, Mircea Geoană pune punctul pe „i“ concluzionând: „Suntem în spatele lor. Tot timpul reacţionăm la Băsescu. Este greşit din punct de vedere strategic. Când vorbeşte Videanu, în spatele lui e un business. Când respiră, vrea să facă bani. Daţi, mă în ei, că sunt vraişte la chestia asta“.
După atâta „bărbăţie politică“ şi mănuşi aruncate, urma ca la începutul acestei săptămâni să aibă loc şedinţa săptămânală a Coaliţiei, în care premierul Emil Boc să-şi arate reacţiile. Dar..., dar plini de responsabilitate, Mircea Geoană a anunţat că pleacă într-o vizită de trei zile în China, iar Ion Iliescu şi Radu Mazăre au precizat că nu participă la întrunirea şefilor din Coaliţie.
Uf! Ce cald s-a făcut afară! O ploaie parcă ar fi bună că prea li s-au încins creierele politicienilor ăştia! Dar dacă ne „uităm“ la prognoza meteo, parcă s-a anunţat prea multă apă de ploaie... chiar şi în politică. Aşa că, după atâta „muncă“, politicienii noştri din toate partidele or să uite de „războaiele“ din ţară şi se vor relaxa în Singapore, Filipine, Venezuela, Nigeria, Brazilia, Iordania, Liban sau Maroc! Nu, nu este o glumă. După atâta „circăreală“ urât mirositore în ţară, îşi vor pune şezlongurile unul lângă altul, în destinaţiile amintite. Şi pe bani mulţi, că oricum nu dau de la ei... Ignorând, aşa cum le este obiceiul, criza economică declarată, sărăcia în care se „scaldă“ milioane de români, viitori alegători, politicienii din toate partidele îşi achiziţionează bilete la avion, la clasa business, foarte scumpe, pentru a se răsfăţa în vacanţe „binemeritate“.
Aruncând o privire pe site-ul de licitaţii publice, vedem că subalternii lui Berceanu plătesc 200.000 de lei pe astfel de „excursii în interes de serviciu“, cei de la Mediu plătesc o jumătate de milion de lei pe biletele de avion, iar cei de la Finanţe au cumpărat, până în prezent, de la patru firme de turism, bilete de avion în valoare de 3 milioane de lei!
Deh, unde se adună banii... Nici Ministerul Dezvoltării nu se dezminte, cheltuind peste 600. 000 de lei pentru deplasările din vară.
Până în toamnă mai e... Ce au spus ăia de la Meteo? O să plouă cu găleata? Ei, lasă, că o să-i ude şi pe ăia din politică şi o să-i mai răcorească... E doar... apă de ploaie!
vineri, 11 septembrie 2009
Păpădia de pe „Goagle“
După cum se manifestă clasa politică românească în prezent, nu cred că ţara asta va putea fi guvernată decent, chiar dacă mai trec încă vreo 50 de ani de acum încolo. Nu s-a născut încă un partid politic capabil să conducă singur destinele României. Indiferent de alianţă, oricare partid ce va veni la guvernare va dori să-şi înregistreze în palmaresul său cât mai multe „triumfe“ sau „succesuri“ într-o luptă jenantă şi josnică cu partenerul de coaliţie, dar în defavoarea celor pe care-i reprezintă.
Or, rostul unui politician de rang nu este acesta! Cel puţin invocând spiritul legalităţii, că despre moralitate... Experienţele alianţelor care s-au perindat la guvernare stau mărturie afirmaţiilor mele, ca de altfel şi ceea ce se întâmplă în prezent. ~n ultimii 20 de ani, pentru omul politic român a funcţionat un singur principiu: „Să trăiesc bine!“. Acest principiu schilod de moralitate a devenit un batjocoritor slogan electoral: „Să trăiţi bine!“.
„Ceea ce vă dorim asemenea şi vouă, dragi conducători!“ – am putea spune, ca o replică la urarea perfidă adresată cu nesimţire celor ce-şi jumulesc în campanii părul din cap pentru o pungă de orez din pomana electorală. Ultimul bâlci oferit spre deliciul programelor de ştiri din toate televiziunile autodeclarate „nepartinice politic“, şi spre uimirea fraierilor chemaţi sau, mai bine zis, ademeniţi spre secţiile de votare, este oferit în prezent de toată structura politică autohtonă. Scânteia a fost participarea preşedintelui Traian Băsescu la şedinţa de guvern de duminica trecută. Că această participare a avut scop electoral, este o evidenţă pentru unii şi un semn de întrebare pentru alţii. Nu putem spune însă că acest lucru a fost ilegal. Un preşedinte de ţară are dreptul şi obligaţia, atunci când consideră necesar, să participe la astfel de şedinţe, dar cu înştiinţarea primului-ministru. Ei, aici este „buba“. }ara se află într-o stare jalnică din punct de vedere al imaginii internaţionale, se află într-un mare impas economic şi social, dar se apropie şi alegerile prezidenţiale. ~n aceste condiţii, unde este adevărul... politic? Suntem sau nu în criză financiară acută? Suntem sau nu într-un declin periculos în tot sistemul de învăţământ? Suntem sau nu într-o hidoasă prăpastie în toate sistemele: sanitar, juridic, industrial şi chiar agricol? Conform metodei eliminării, ne întrebăm ce mai funcţioneză normal în ţara asta, în afară de hoţii, corupţie şi înşelăciune?! {i atunci, să-i dăm crezare preşedintelui Traian Băsescu, care afirmă: „România intră oficial în recesiune“, sau deputatului PSD, Victor Hrebenciuc, care spune că „Recesiunea lui Băsescu e o prostie!“? Nu ştim, chiar dacă presupunem deja intenţiile „cinstite“ ale liberalului Crin Antonescu, care îşi dă şi el cu presupusul de pe banca de rezerve: „Soluţia pentru criză, un alt preşedinte şi un alt guvern. Guvernul Boc nu are niciun program anticriză“. Bine, dar viitorul candidat liberal la prezidenţiale are vreun plan real de ieşire a României din criză? Că, vorba aceea, am avut nişte crampe cât au fost liberalii la putere, că nici cu furazolidon nu ne-am mai calmat. Cât priveşte intervenţia preşedintelui Băsescu de la Palatul Victoria, acesta dixit: „ Doamna Andronescu, am o rugăminte: Să nu mai treacă un an fără reformă în Educaţie. Despre păpădie, salată sau Herodot, poate afla orice copil care intră pe Google. Hai să revenim la o programă adecvată, neîncărcată şi pe cât posibil adaptată economiei româneşti. Nu mai avem mecanici auto, tinichigii auto, nu mai avem licee de alimentaţie. Hai să facem ospătari şi ce ne trebuie. Noi facem filosofi şi oameni neîncadrabili în câmpul muncii cu uşurinţă. Poate revenim la liceele CFR“.
~i zice „adânc“ domnul preşedinte, şi chiar s-ar putea să aibă dreptate, dar este necesar să îi amintim câteva situaţii din ţara pe care o conduce. Liceele agricole au devenit ineficiente pentru că agricultura a fost sistematic distrusă. Or, în era emancipării şi a promovării involuţiei intelectuale, cine să se mai ocupe de bolile viţei-de-vie, de tăciunele porumbului sau de spanacul de cultură? {i dacă faci o şcoală de mecanici CFR, chiar ai serviciul asigurat? Sau cine se mai face miner, în ziua de azi, când chiar în această lună vreo 20.000 de salariaţi de la minele din Valea Jiului îşi pierd locurile de muncă? Să mai amintim că alte mii de salariaţi calificaţi vor deveni şomeri după ce Combinatul Siderurguc Mittal Steel din Galaţi îşi va închide porţile? Nici zootehnist nu se mai merită, întrucât, în afară de ouăle lui Năstase, nu mai ai ce să numeri, pentru că rezultatul este tot zero în mulţimea vidă. {i ne lipsesc foarte multe. Sunt lucruri pe care din inconştienţă, incompetenţă şi lăcomie le-am distrus, sub directa coordonare a clasei politice. Este evident că adevărul întotdeauna ustură, doare, te face să ai reacţii de nebun, atunci când ai ceva de ascuns. Adrian Năstase, năpădit de dulcegăriile politice a răbufnit: „Băsescu a vrut să umilească PSD-ul!“, în timp ce colegul său de partid, deputatul Bogdan Niculescu Duvăz, a luat „atitudine muncitorească“ ameninţând: „Nu vom tolera implicarea preşedintelui în şedinţele de guvern!“. Tot inteligentul cititor de „almanahe“, Vanghelie,i-a scos din încurcătură: „Situaţia în care se află România nu poate fi rezolvată la Goagle... Goaegel... Google!“. {i uite aşa, Traian Băsescu, mâncând păpădie pesedistă şi smulgând petale din crinul liberal zicându-şi „mă iubeşte sau nu mă iubeşte electoratul la toamnă?“, îşi vede ghiduş de treabă să o instaleze pe EBA, revelaţia politicii româneşti purtătoare de inteligente „succesuri“, la Bruxelles aruncând în apa mocirloasă a politicii câte o pietricică, amuzat că nebunii se vor arunca să o scoată. |sta e bâlciul politic din această săptămână! Vom fi curioşi dacă pe „Goagle“ vor mai apăre şi alte năzbâtii săptămâna viitoare.
Or, rostul unui politician de rang nu este acesta! Cel puţin invocând spiritul legalităţii, că despre moralitate... Experienţele alianţelor care s-au perindat la guvernare stau mărturie afirmaţiilor mele, ca de altfel şi ceea ce se întâmplă în prezent. ~n ultimii 20 de ani, pentru omul politic român a funcţionat un singur principiu: „Să trăiesc bine!“. Acest principiu schilod de moralitate a devenit un batjocoritor slogan electoral: „Să trăiţi bine!“.
„Ceea ce vă dorim asemenea şi vouă, dragi conducători!“ – am putea spune, ca o replică la urarea perfidă adresată cu nesimţire celor ce-şi jumulesc în campanii părul din cap pentru o pungă de orez din pomana electorală. Ultimul bâlci oferit spre deliciul programelor de ştiri din toate televiziunile autodeclarate „nepartinice politic“, şi spre uimirea fraierilor chemaţi sau, mai bine zis, ademeniţi spre secţiile de votare, este oferit în prezent de toată structura politică autohtonă. Scânteia a fost participarea preşedintelui Traian Băsescu la şedinţa de guvern de duminica trecută. Că această participare a avut scop electoral, este o evidenţă pentru unii şi un semn de întrebare pentru alţii. Nu putem spune însă că acest lucru a fost ilegal. Un preşedinte de ţară are dreptul şi obligaţia, atunci când consideră necesar, să participe la astfel de şedinţe, dar cu înştiinţarea primului-ministru. Ei, aici este „buba“. }ara se află într-o stare jalnică din punct de vedere al imaginii internaţionale, se află într-un mare impas economic şi social, dar se apropie şi alegerile prezidenţiale. ~n aceste condiţii, unde este adevărul... politic? Suntem sau nu în criză financiară acută? Suntem sau nu într-un declin periculos în tot sistemul de învăţământ? Suntem sau nu într-o hidoasă prăpastie în toate sistemele: sanitar, juridic, industrial şi chiar agricol? Conform metodei eliminării, ne întrebăm ce mai funcţioneză normal în ţara asta, în afară de hoţii, corupţie şi înşelăciune?! {i atunci, să-i dăm crezare preşedintelui Traian Băsescu, care afirmă: „România intră oficial în recesiune“, sau deputatului PSD, Victor Hrebenciuc, care spune că „Recesiunea lui Băsescu e o prostie!“? Nu ştim, chiar dacă presupunem deja intenţiile „cinstite“ ale liberalului Crin Antonescu, care îşi dă şi el cu presupusul de pe banca de rezerve: „Soluţia pentru criză, un alt preşedinte şi un alt guvern. Guvernul Boc nu are niciun program anticriză“. Bine, dar viitorul candidat liberal la prezidenţiale are vreun plan real de ieşire a României din criză? Că, vorba aceea, am avut nişte crampe cât au fost liberalii la putere, că nici cu furazolidon nu ne-am mai calmat. Cât priveşte intervenţia preşedintelui Băsescu de la Palatul Victoria, acesta dixit: „ Doamna Andronescu, am o rugăminte: Să nu mai treacă un an fără reformă în Educaţie. Despre păpădie, salată sau Herodot, poate afla orice copil care intră pe Google. Hai să revenim la o programă adecvată, neîncărcată şi pe cât posibil adaptată economiei româneşti. Nu mai avem mecanici auto, tinichigii auto, nu mai avem licee de alimentaţie. Hai să facem ospătari şi ce ne trebuie. Noi facem filosofi şi oameni neîncadrabili în câmpul muncii cu uşurinţă. Poate revenim la liceele CFR“.
~i zice „adânc“ domnul preşedinte, şi chiar s-ar putea să aibă dreptate, dar este necesar să îi amintim câteva situaţii din ţara pe care o conduce. Liceele agricole au devenit ineficiente pentru că agricultura a fost sistematic distrusă. Or, în era emancipării şi a promovării involuţiei intelectuale, cine să se mai ocupe de bolile viţei-de-vie, de tăciunele porumbului sau de spanacul de cultură? {i dacă faci o şcoală de mecanici CFR, chiar ai serviciul asigurat? Sau cine se mai face miner, în ziua de azi, când chiar în această lună vreo 20.000 de salariaţi de la minele din Valea Jiului îşi pierd locurile de muncă? Să mai amintim că alte mii de salariaţi calificaţi vor deveni şomeri după ce Combinatul Siderurguc Mittal Steel din Galaţi îşi va închide porţile? Nici zootehnist nu se mai merită, întrucât, în afară de ouăle lui Năstase, nu mai ai ce să numeri, pentru că rezultatul este tot zero în mulţimea vidă. {i ne lipsesc foarte multe. Sunt lucruri pe care din inconştienţă, incompetenţă şi lăcomie le-am distrus, sub directa coordonare a clasei politice. Este evident că adevărul întotdeauna ustură, doare, te face să ai reacţii de nebun, atunci când ai ceva de ascuns. Adrian Năstase, năpădit de dulcegăriile politice a răbufnit: „Băsescu a vrut să umilească PSD-ul!“, în timp ce colegul său de partid, deputatul Bogdan Niculescu Duvăz, a luat „atitudine muncitorească“ ameninţând: „Nu vom tolera implicarea preşedintelui în şedinţele de guvern!“. Tot inteligentul cititor de „almanahe“, Vanghelie,i-a scos din încurcătură: „Situaţia în care se află România nu poate fi rezolvată la Goagle... Goaegel... Google!“. {i uite aşa, Traian Băsescu, mâncând păpădie pesedistă şi smulgând petale din crinul liberal zicându-şi „mă iubeşte sau nu mă iubeşte electoratul la toamnă?“, îşi vede ghiduş de treabă să o instaleze pe EBA, revelaţia politicii româneşti purtătoare de inteligente „succesuri“, la Bruxelles aruncând în apa mocirloasă a politicii câte o pietricică, amuzat că nebunii se vor arunca să o scoată. |sta e bâlciul politic din această săptămână! Vom fi curioşi dacă pe „Goagle“ vor mai apăre şi alte năzbâtii săptămâna viitoare.
joi, 11 iunie 2009
Revoluţia Moldavă 1.0
Fiecare revoluţie are o idee. Protestul moldovenilor din 7-8 aprilie nu a avut nici una. Întâlnirea unui grup care a reprezentat protestatarii cu Vladimir Voronin a demonstrat un lucru foarte clar - comuniştii sunt stăpâni pe situaţie. În actualul context european, în care abuzurile regimului comunist de la Chişinău sunt tratate cu timiditate diplomatică de către imperiul european, în curs de consolidare, numit Uniunea Europeană, dar şi de autodefinitul lider al democraţiei mondiale – SUA, Voronin şi partidul său comunist par să fie siguri că obiectivul a fost atins - menţinerea lor la putere încă patru ani. Din păcate, acesta este adevărul. Un adevăr sprijinit chiar de evenimentul din 7-8 aprilie din Piaţa Marii Adunări Naţionale din Chişinău. Afirmaţia aceasta pare paradoxală, dar, în sprijinul ei să amintim câteva lucruri, acum, după ce evenimentul s-a consumat.
„Revoluţia Moldavă 1.0“, numită astfel datorită modului în care a izbucnit, „vinovate“ fiind mesajele apărute în sute de mii de calculatoare transmise din surse încă nedescoperite, nu a avut, în primul rând, un scop bine definit, precis. Mulţimea s-a adunat în faţa Parlamentului şi a clădirii prezidenţiale fără a avea o logistică, un mesaj, un scop, un lider. Protestatarii nu au avut nici măcar un megafon! Consecinţa s-a şi văzut de altfel - violenţe, haos, zvonuri şi chiar diversionişti. Vladimir Voronin afirma ulterior: „Protestatarii sunt doar doi - trei la sută din populaţie, iar restul sprijină linia de integrare europeană“. Haosul manifestaţiei anticomuniste de la Chişinău a atins apogeul în momentul în care „redutele“ Parlamentului şi Preşedinţiei „au picat“.
Interesantă maşinaţiune politică a liderului comunist! Manifestanţii încinşi de înjghebarea pe tanc a unui protest emoţional, au crezut că sunt în stare să doboare un guvern aflat sub influenţa directă a Moscovei. Totul a fost înregistrat pe casete video, care după parcurgerea evenimentului au devenit, pentru poliţişti, instrumente de depistare a protestatarilor şi, ulterior, arestarea lor. Deja, din data de 8 aprilie, începuse vânătoarea de oameni. La Băcioi, poliţia şi primarul au intimidat copii din şcoală, ameninţându-i cu închisoarea. În universităţi, profesorii i-au ameninţat pe studenţi cu exmatricularea, dacă aceştia ar îndrăzni să se alăture protestatarilor. În acest timp, Voronin făcea declaraţii ameninţătoare la adresa dascălilor: „Profesorii care instigă elevii şi studenţii sunt urmaşi ai lui Ion Antonescu“.
Potrivit comunicatelor oficiale, emise de Ministerul de Interne al Republicii Moldova, 129 de persoane au fost plasate în arest administrativ, pentru perioade cuprinse între 5-15 zile, iar 166 sunt urmărite pentru vandalism, devastare de bunuri şi furt din clădirile Parlamentului şi Preşedinţiei.
Realitatea, probabil, e alta... Referitor la zecile de mii de manifestanţi din Chişinău, Voronin a spus: „Vor să profite de moment şi să organizeze una dintre acele operaţiuni numite Revoluţie Colorată. Acelaşi scenariu ca la Belgrad, Tbilisi, Biskek sau la Kiev“.
Profitând de ocazie, guvernul lui Voronin a luat deja măsuri autoritare, sub pretextul necesităţii de a asigura ordinea. Asta au şi dorit! Şi s-a văzut! Tinerii arestaţi sunt maltrataţi în închisori şi chiar omorâţi. Cazul tânărului de 23 de ani, Valeriu Boboc, este revoltător. Dacă, în certificatul medico-legal nu se menţionează prezenţa vreunei leziuni, în Comunicatul Procuraturii se spune: „Conform rezultatului autopsiei, leziunile corporale primite, şi anume fractura unei coaste, nu se află în legătură cauzală cu cauza morţii“. Poliţia însă are propriul său punct de vedere: „Tânărul a murit prin asfixier cu gaz“. Doamne!, şi atunci cum familia şi martorii oculari au susţinut ceea ce au văzut – o gaură în cap, vânătăi pe corp şi multe răni vizibile, ca urmare a unor practici de tortură greu de imaginat? Dar ziariştii români şi moldoveni arestaţi şi bătuţi pentru că au îndrăznit să-şi facă meseria? Dar tinerele protestatare arestate şi violate în beciurile poliţiei? Cine se face vinovat de asemenea atrocităţi? Bineînţeles, România. Aşa susţine bolşevicul Voronin: „România nu poate renunţa la dorinţele expansioniste, şi până acum refuză să semneze Tratatul de frontieră cu Republica Moldova“. Drept consecinţă, Moldova a introdus sistemul vizelor pentru românii care doresc să intre pe teritoriul ei. Culmea minciunii roşii ar fi că hoţiile electorale şi abuzurile politice ar fi generate de Băsescu. La perfidia tipic comunistă a lui Voronin, preşedintele României a afirmat: „Voronin credea că vom răspunde peste gard la provocări“.
În acest timp, Europa se uită. Unde sunt drepturile omului de la Consiliul Europei, OSCE, Parlamentul European şi alte zeci de organizaţii care doar pentru asta, şi din asta, trăiesc? Europa nu vede sau nu vrea să vadă că sub pretextul apărării ordinii de drept funcţionează, sub oblăduirea Moscovei, un stat cu evidente tendinţe dictatoriale. Îngrijoraţi de ceea ce se întâmplă la ei acasă, studenţii care învaţă în Europa şi care au „interzis“ să se întoarcă în această perioadă acasă, au organizat manifestaţii de sprijin cu fraţii lor moldoveni. Şi în România, Corina Ciobanu – preşedintele Organizaţiei Studenţilor Basarabeni din Bucureşti, Tudor Cojocaru – preşedintele Ligii Studenţilor Basarabeni din Bucureşti, şi Veaceslav Saramet – preşedintele Asociaţiei Studenţilor şi Elevilor Basarabeni din Bucureşti, au lansat un Memorandum prin care solicită: „Invalidarea rezultatului alegerilor de la 5 aprilie, aflate sub suspiciunea fraudării de către autorităţile comuniste de la Chişinău, eliberarea şi punerea sub control public a Televiziunii şi Radioului Public de la Chişinău, Comisia Electorală Centrală să pună la dispoziţia justiţiei probele fraudelor electorale, Procuratura Generală să înceapă cercetarea fraudelor, eliberarea tuturor persoanelor arestate şi tratament medical corespunzător pentru cei răniţi“.
Cât priveşte dorinţa milioanelor de români care trăiesc în Moldova de a se apropia de România, se pare că se amână pentru o altă zi, când un Iurie Roşca va fi în stare să schimbe roşul de la Chişinău cu tricolorul de la Bucureşti.
„Revoluţia Moldavă 1.0“, numită astfel datorită modului în care a izbucnit, „vinovate“ fiind mesajele apărute în sute de mii de calculatoare transmise din surse încă nedescoperite, nu a avut, în primul rând, un scop bine definit, precis. Mulţimea s-a adunat în faţa Parlamentului şi a clădirii prezidenţiale fără a avea o logistică, un mesaj, un scop, un lider. Protestatarii nu au avut nici măcar un megafon! Consecinţa s-a şi văzut de altfel - violenţe, haos, zvonuri şi chiar diversionişti. Vladimir Voronin afirma ulterior: „Protestatarii sunt doar doi - trei la sută din populaţie, iar restul sprijină linia de integrare europeană“. Haosul manifestaţiei anticomuniste de la Chişinău a atins apogeul în momentul în care „redutele“ Parlamentului şi Preşedinţiei „au picat“.
Interesantă maşinaţiune politică a liderului comunist! Manifestanţii încinşi de înjghebarea pe tanc a unui protest emoţional, au crezut că sunt în stare să doboare un guvern aflat sub influenţa directă a Moscovei. Totul a fost înregistrat pe casete video, care după parcurgerea evenimentului au devenit, pentru poliţişti, instrumente de depistare a protestatarilor şi, ulterior, arestarea lor. Deja, din data de 8 aprilie, începuse vânătoarea de oameni. La Băcioi, poliţia şi primarul au intimidat copii din şcoală, ameninţându-i cu închisoarea. În universităţi, profesorii i-au ameninţat pe studenţi cu exmatricularea, dacă aceştia ar îndrăzni să se alăture protestatarilor. În acest timp, Voronin făcea declaraţii ameninţătoare la adresa dascălilor: „Profesorii care instigă elevii şi studenţii sunt urmaşi ai lui Ion Antonescu“.
Potrivit comunicatelor oficiale, emise de Ministerul de Interne al Republicii Moldova, 129 de persoane au fost plasate în arest administrativ, pentru perioade cuprinse între 5-15 zile, iar 166 sunt urmărite pentru vandalism, devastare de bunuri şi furt din clădirile Parlamentului şi Preşedinţiei.
Realitatea, probabil, e alta... Referitor la zecile de mii de manifestanţi din Chişinău, Voronin a spus: „Vor să profite de moment şi să organizeze una dintre acele operaţiuni numite Revoluţie Colorată. Acelaşi scenariu ca la Belgrad, Tbilisi, Biskek sau la Kiev“.
Profitând de ocazie, guvernul lui Voronin a luat deja măsuri autoritare, sub pretextul necesităţii de a asigura ordinea. Asta au şi dorit! Şi s-a văzut! Tinerii arestaţi sunt maltrataţi în închisori şi chiar omorâţi. Cazul tânărului de 23 de ani, Valeriu Boboc, este revoltător. Dacă, în certificatul medico-legal nu se menţionează prezenţa vreunei leziuni, în Comunicatul Procuraturii se spune: „Conform rezultatului autopsiei, leziunile corporale primite, şi anume fractura unei coaste, nu se află în legătură cauzală cu cauza morţii“. Poliţia însă are propriul său punct de vedere: „Tânărul a murit prin asfixier cu gaz“. Doamne!, şi atunci cum familia şi martorii oculari au susţinut ceea ce au văzut – o gaură în cap, vânătăi pe corp şi multe răni vizibile, ca urmare a unor practici de tortură greu de imaginat? Dar ziariştii români şi moldoveni arestaţi şi bătuţi pentru că au îndrăznit să-şi facă meseria? Dar tinerele protestatare arestate şi violate în beciurile poliţiei? Cine se face vinovat de asemenea atrocităţi? Bineînţeles, România. Aşa susţine bolşevicul Voronin: „România nu poate renunţa la dorinţele expansioniste, şi până acum refuză să semneze Tratatul de frontieră cu Republica Moldova“. Drept consecinţă, Moldova a introdus sistemul vizelor pentru românii care doresc să intre pe teritoriul ei. Culmea minciunii roşii ar fi că hoţiile electorale şi abuzurile politice ar fi generate de Băsescu. La perfidia tipic comunistă a lui Voronin, preşedintele României a afirmat: „Voronin credea că vom răspunde peste gard la provocări“.
În acest timp, Europa se uită. Unde sunt drepturile omului de la Consiliul Europei, OSCE, Parlamentul European şi alte zeci de organizaţii care doar pentru asta, şi din asta, trăiesc? Europa nu vede sau nu vrea să vadă că sub pretextul apărării ordinii de drept funcţionează, sub oblăduirea Moscovei, un stat cu evidente tendinţe dictatoriale. Îngrijoraţi de ceea ce se întâmplă la ei acasă, studenţii care învaţă în Europa şi care au „interzis“ să se întoarcă în această perioadă acasă, au organizat manifestaţii de sprijin cu fraţii lor moldoveni. Şi în România, Corina Ciobanu – preşedintele Organizaţiei Studenţilor Basarabeni din Bucureşti, Tudor Cojocaru – preşedintele Ligii Studenţilor Basarabeni din Bucureşti, şi Veaceslav Saramet – preşedintele Asociaţiei Studenţilor şi Elevilor Basarabeni din Bucureşti, au lansat un Memorandum prin care solicită: „Invalidarea rezultatului alegerilor de la 5 aprilie, aflate sub suspiciunea fraudării de către autorităţile comuniste de la Chişinău, eliberarea şi punerea sub control public a Televiziunii şi Radioului Public de la Chişinău, Comisia Electorală Centrală să pună la dispoziţia justiţiei probele fraudelor electorale, Procuratura Generală să înceapă cercetarea fraudelor, eliberarea tuturor persoanelor arestate şi tratament medical corespunzător pentru cei răniţi“.
Cât priveşte dorinţa milioanelor de români care trăiesc în Moldova de a se apropia de România, se pare că se amână pentru o altă zi, când un Iurie Roşca va fi în stare să schimbe roşul de la Chişinău cu tricolorul de la Bucureşti.
33 pentru Europa
Gata. Am făcut-o şi p-asta. Europa ne-a cerut pe 7 iunie să smântânim oala cu lapte din politica românească. Zice-se că ar fi în folosul tuturor statelor de pe bătrânul continent. Îmi aduc aminte de anii din perioada comunismului. Europa era împărţită în două: Vestul, în care trona „criminalul şi hidosul“ capitalism, şi Estul, în care se înălţa „strălucitor“ socialismul. Structuri de partid existau şi de o parte, şi de cealaltă. Ceea ce le diferenţia erau interesele politice şi economice ce aveau la bază împărţirea zonelor de influenţă. Dacă statele capitaliste din vest aveau la baza societăţii lor principii de colaborare materializate prin, să zicem, contracte individuale, ţările estice trebuiau să răspundă la unison tuturor comenzilor de partid venite din partea Moscovei. Era un principiu de funcţionare între state care a durat mai bine de jumătate de secol. Cine nu-şi mai aduce aminte de CAER? Un organism al „binelui comunist“ prin intermediul căruia funcţiona aproape întreaga economie din estul Europei. Cel puţin noi, românii, am vândut şi cumpărat, cu ajutorul acestui organism european, de la prune şi spanac, până la autoturisme şi sape de foraj. Să nu intrăm în politica preţurilor de atunci, şi să nu dezgropăm ceea ce au îngropat alţii... Probabil, vă întrebaţi de ce am făcut această trimitere în istoria, ce-i drept, nu prea îndepărtată. Cei care au „prins“ perioada SSMD-ului (societatea socialistă multilateral-dezvoltată), dar şi democraţia orginală în deplinătatea formării ei, vorbind despre România, ştiu la ce anume facem referire. Asemănările sunt elocvente. Numai cine nu vrea, nu recunoaşte. Şi acum, ca şi atunci, cine este în afara UE moare pe limba lui.
Vorbim despre prezent. Un prezent pe care îl respirăm pe o altă etapă a spiralei istorice. După ce s-a dat foc la cortina neagră a comunismului, scena europeană se vede altfel – mai mare, mai liberă. Ce-i drept, se doreşte a se promova ideea că fiecare ţară componentă a marelui „stat“ european îşi face propria politică, propria economie, şi îşi conduce propriul destin istoric. Este oare adevărat? În ce scop real s-a format această Uniune Europeană, condusă din punct de vedere politic de un organism suprem, denumit Parlament? Ne îndreptăm către o ascunsă globalizare prin pierderea identităţii naţionale? În cadrul Parlamentului European se primesc propuneri, care apoi, în majoritatea lor, devin legi. Un stat este condus prin legi, pentru a putea funcţiona. Poate Europa să devină în acest sens un „stat viabil“? Se poate vorbi despre înfiinţarea unui imperiu bazat pe interese politice şi economice? Dacă este aşa, din istoria mondială am văzut că toate imperiile au căzut, mai devreme sau mai târziu. Dorinţa de extindere a fost una dintre cauze. Cine a avut acest vis? Bineînţeles, cei care au deţinut un mai mare potenţial economic, politic şi militar. Şi cineva – un ins, un grup retrâns – a fost „creierul“ întregii acţiuni de a stăpâni cât mai mult, ca timp şi spaţiu. De cine este condusă această nouă Europă? De Parlamentul European. Este o premieră în istoria lumii când un continent întreg e condus de 785 de parlamentari, reprezentanţi ai tuturor ţărilor ce fac parte din Uniune sau imperiu, sau... numiţi cum vreţi această „asociere“. Nu neapărat numărul foarte mare de europarlamentari este frapant, ci calitatea acestora. Oricum, analizând prezenţa la vot a populaţiei din toate ţările membre ale UE, vedem că procentajul încrederii faţă de politicienii reprezentativi este de la indiferenţă, până la lehamite. La 20-25 la sută participare la vot, ce am putea să credem? Acelaşi lucru a fost şi în România. După un război al replicilor „specifice“ campaniilor electorale, totul s-a liniştit ca după un tsunami.
PSD+PC şi-au împărţit „caşcavalul“ european cu aliaţii săi de la guvernare, democrat-liberalii, trimiţând la Bruxelles câte zece „generali“, PNL-iştii îşi plâng în pumni pentru că electoratul i-a amendat iarăşi, dându-le încredere doar pentru cinci locuri în PE, PRM-ul şi-a adjudecat trei mandate dintre cele 33 disponibile, UDMR-ul va trimite o solie formată tot din trei mesageri ai pârâciosului aberant Marko Bela, iar echipa este completată de o „superspecialistă“ într-ale politicii internaţionale, extraordinara stăpână a oratoriei în limba română, Elena Băsescu. Câţi dintre toţi cei 33 de „magnifici“ vor avea capacitatea de a reprezenta interesele naţionale ale României, cred că intuiţi şi dumneavoastră. Cunoscându-i pe cei mai mulţi dintre ei, ne mai mirăm că votul de încredere a fost de 27 la sută? Dar, asta e viaţa! Trebuie să fim de acord cu ceea ne-am dorit. Am dorit să facem parte din marea familie europeană şi trebuie să fim de acord cu toate propunerile ei de convieţuire. Câţi dintre cei 33 de reprezentanţi ai României se vor simţi utili nu doar în ziua de chenzină, când le vor intra în buzunar 4.800 de euro net? Plus diurna şi sporurile!
Deja semnale „laborioase“ ale activităţilor europarlamentare avem – acceptarea până la simpatie a lesbienelor şi homosexualilor, încurajarea consumului de droguri „uşoare“, implantul de cip-uri în organismul uman. Pentru aceste dovezi de „civilizaţie“ este necesar să existe un organism european format din 785 de reprezentanţi din 27 de ţări ale UE? Şi cu toate acestea, cum am putea exista în afara acestei Uniuni Europene? Am putea supravieţui ca o insulă mică în mijlocul unui ocean capricios? Sigur, apa ne-ar eroda până la desfiinţare. Şi aşa avem destui duşmani „naturali“ în interior... Dar, trebuie să arătăm Europei că suntem competenţi şi interesaţi în a trimite „elita“ politică românească în organismul suprem de conducere – Parlamentul European. Hilare îmi par totuşi afirmaţiile unor politicieni români, prin care vor să demonstreze spiritul competiţional pus în slujba oamenilor simpli: „Noi am ieşit câştigători“. Care „noi“, şi ce înseamnă „câştigător“? Este paradoxal să te baţi pentru a fi soldat într-o armată ce nu va participa niciodată la vreun război. Dar dacă Europa vrea, trebuie să vrem şi noi.
Vorbim despre prezent. Un prezent pe care îl respirăm pe o altă etapă a spiralei istorice. După ce s-a dat foc la cortina neagră a comunismului, scena europeană se vede altfel – mai mare, mai liberă. Ce-i drept, se doreşte a se promova ideea că fiecare ţară componentă a marelui „stat“ european îşi face propria politică, propria economie, şi îşi conduce propriul destin istoric. Este oare adevărat? În ce scop real s-a format această Uniune Europeană, condusă din punct de vedere politic de un organism suprem, denumit Parlament? Ne îndreptăm către o ascunsă globalizare prin pierderea identităţii naţionale? În cadrul Parlamentului European se primesc propuneri, care apoi, în majoritatea lor, devin legi. Un stat este condus prin legi, pentru a putea funcţiona. Poate Europa să devină în acest sens un „stat viabil“? Se poate vorbi despre înfiinţarea unui imperiu bazat pe interese politice şi economice? Dacă este aşa, din istoria mondială am văzut că toate imperiile au căzut, mai devreme sau mai târziu. Dorinţa de extindere a fost una dintre cauze. Cine a avut acest vis? Bineînţeles, cei care au deţinut un mai mare potenţial economic, politic şi militar. Şi cineva – un ins, un grup retrâns – a fost „creierul“ întregii acţiuni de a stăpâni cât mai mult, ca timp şi spaţiu. De cine este condusă această nouă Europă? De Parlamentul European. Este o premieră în istoria lumii când un continent întreg e condus de 785 de parlamentari, reprezentanţi ai tuturor ţărilor ce fac parte din Uniune sau imperiu, sau... numiţi cum vreţi această „asociere“. Nu neapărat numărul foarte mare de europarlamentari este frapant, ci calitatea acestora. Oricum, analizând prezenţa la vot a populaţiei din toate ţările membre ale UE, vedem că procentajul încrederii faţă de politicienii reprezentativi este de la indiferenţă, până la lehamite. La 20-25 la sută participare la vot, ce am putea să credem? Acelaşi lucru a fost şi în România. După un război al replicilor „specifice“ campaniilor electorale, totul s-a liniştit ca după un tsunami.
PSD+PC şi-au împărţit „caşcavalul“ european cu aliaţii săi de la guvernare, democrat-liberalii, trimiţând la Bruxelles câte zece „generali“, PNL-iştii îşi plâng în pumni pentru că electoratul i-a amendat iarăşi, dându-le încredere doar pentru cinci locuri în PE, PRM-ul şi-a adjudecat trei mandate dintre cele 33 disponibile, UDMR-ul va trimite o solie formată tot din trei mesageri ai pârâciosului aberant Marko Bela, iar echipa este completată de o „superspecialistă“ într-ale politicii internaţionale, extraordinara stăpână a oratoriei în limba română, Elena Băsescu. Câţi dintre toţi cei 33 de „magnifici“ vor avea capacitatea de a reprezenta interesele naţionale ale României, cred că intuiţi şi dumneavoastră. Cunoscându-i pe cei mai mulţi dintre ei, ne mai mirăm că votul de încredere a fost de 27 la sută? Dar, asta e viaţa! Trebuie să fim de acord cu ceea ne-am dorit. Am dorit să facem parte din marea familie europeană şi trebuie să fim de acord cu toate propunerile ei de convieţuire. Câţi dintre cei 33 de reprezentanţi ai României se vor simţi utili nu doar în ziua de chenzină, când le vor intra în buzunar 4.800 de euro net? Plus diurna şi sporurile!
Deja semnale „laborioase“ ale activităţilor europarlamentare avem – acceptarea până la simpatie a lesbienelor şi homosexualilor, încurajarea consumului de droguri „uşoare“, implantul de cip-uri în organismul uman. Pentru aceste dovezi de „civilizaţie“ este necesar să existe un organism european format din 785 de reprezentanţi din 27 de ţări ale UE? Şi cu toate acestea, cum am putea exista în afara acestei Uniuni Europene? Am putea supravieţui ca o insulă mică în mijlocul unui ocean capricios? Sigur, apa ne-ar eroda până la desfiinţare. Şi aşa avem destui duşmani „naturali“ în interior... Dar, trebuie să arătăm Europei că suntem competenţi şi interesaţi în a trimite „elita“ politică românească în organismul suprem de conducere – Parlamentul European. Hilare îmi par totuşi afirmaţiile unor politicieni români, prin care vor să demonstreze spiritul competiţional pus în slujba oamenilor simpli: „Noi am ieşit câştigători“. Care „noi“, şi ce înseamnă „câştigător“? Este paradoxal să te baţi pentru a fi soldat într-o armată ce nu va participa niciodată la vreun război. Dar dacă Europa vrea, trebuie să vrem şi noi.
miercuri, 3 iunie 2009
La anu(s) şi la mulţi (f)ani!
În urmă cu nişte ani, nu foarte mulţi, UE făcea o sumedenie de recomandări care semănau mai mult a condiţii. Era momentul efervescent al lărgirii graniţelor UE, ţara noastră fiind una dintre candidatele preferate ale noului imperiu european. Scrupuloşi din fire, am început să aplicăm multe din aceste „recomandări“, considerându-le adevărate legi în împlinirea ţelului suprem, intrarea în marea familie a civilizaţiei europene mult visate.
Dacă UE a spus să se facă reformă în sistemul sanitar, noi am început să desfiinţăm spitalele pe motiv că multe dintre ele nu mai sunt eficiente şi există prea multe paturi arondate la personalul medical existent. Consecinţele s-au văzut. Dacă UE a „recomandat“ să îmbunătăţim condiţiile de creştere şi îngrijire a animalelor, noi ce am făcut? Am început să colorăm copitele vacilor cu vopsea neagră. În multe grajduri s-au montat boxe din care se prelingea cu elan victorios sunetul muzicii simfonice. Mulgătoarele trăgeau voluptuos de ţâţele bietelor animale, laptele curgând în găleţi în ritmul benefic al „Odei bucuriei“.
Dacă UE nu ne primea pentru că nu întruneam numărul de localităţi urbane raportat la 23 de milioanede locuitori, noi ce ne-am gândit? Hai, că nu-i greu! Din toate satele şi comunele cu trei buticuri şi un post de miliţie am făcut oraşe. Nu mai conta că apa curgea pe ţeavă doar la primărie, copiii mergeau mulţi kilometri pe jos pentru a ajunge la şcoală, că energia electrică se revărsa în valuri drept în vârful fitilului de la lampa cu gaz, iar uliţele au devenit străzi cu nume de domnitori. S-au închis fabrici, s-au desfiinţat zonele defavorizate chiar dacă şomajul depăşea 70-80%, s-au mărit cotele de import, în special la alimente, pentru că ale noastre nu erau ecologice sau erau otrăvite. În alimentări ţipau de bucurie găinile dolofane aduse din Ungaria şi-ţi zâmbeau ademenitor pulpele gigante ale puilor sacrificaţi în Los Angeles de prin anii ’80. Şi asta în timp ce în România se omorau milioane de păsări pentru că se îmbolnăviseră „subit“ de gripă aviară.
Mai nou, o dăm acum cu persoanele, chipurile persecutate din cauza orientărilor lor sexuale. Americani, francezi sau chinezi, dacă vrem să fim civilizaţi trebuie să respectăm „drepturile omului“ şi pe undeva chiar să ne bucurăm să vedem în autobuz sau pe stradă cupluri de îndrăgostiţi musculoşi sărutându-se languros pe mustăţi. Un exemplu benefic omenirii este chiar ceremonia de învestitură a preşedintelui SUA, Barack Obama, care eveniment a fost deschis de episcopul de New Hampshire, Gene Robinson, cu o rugăciune rostită pe treptele Monumentului Lincoln de la Washington. Episcopul anglican este un cunoscut gay sau mai pe româneşte... homosexual. Să nu fim maliţioşi, dar unul dintre foştii ambasadori ai SUA la Bucureşti era homosexual. Pentru a demonstra cât de democraţi sunt americanii, prin persoana preşedintelui ales, se va permite, se pare, a soldaţilor să-şi declare liber orientarea sexuală.
Civilizaţia americană a pătruns rapid şi în Europa. Mai nou, un grup numeros de europarlamentari a cerut zilele trecute ca parteneriatele sau căsătoriile între homosexuali pronunţate într-o ţară membră a UE să fie recunoscute şi în celelalte state, pentru a nu se îngrădi dreptul la libera circulaţie a persoanelor. Dar, ce?
Până acum s-a interzis trecerea frontierelor dacă bărbaţii purtau colanţi şi-şi dădeau cu ruj pe buze? Mai mult, acelaşi grup de europarlamentari a cerut la Bruxelles să se asigure ca persoanele chipurile persecutate din cauza că sunt gay să primească azil politice în ţările UE. Nu avem nimic cu viaţă privată a nimănui şi considerăm că fiecare om are voie să-şi hotărască propriul destin, dar nu cred că este normal a te cataloga civilizat numai dacă îţi scoţi pălăria a respect în faţa unor persoane pe care dintr-un motiv sau altul nu le agreezi şi cu atât mai mult nu le şi iubeşti. Pentru a accepta ceva sau pe cineva nu credem că trebuie legi spre a-mi arăta sentimental accepţiunea. Dacă homosexualitatea este catalogată de psihologi drept o deviaţie psihică, nu înţelegem cum ea poate să devină prin „recomandări“ sau chiar legi un act normal de comportament. În acest context, statul român este obligat de o decizie a Parlamentului European să recunoască cuplurile de homosexuali căsătorite sau care au încheiat un parteneriat civil în alte ţări europene. Într-o ţară ca România, cu peste 90% populaţie ortodoxă, este greu de crezut că prioritatea „zero“ este grija pentru homosexuali, chiar înainte de bunul simţ creştin.
Probabil, europarlamentarii ne vor „recomanda“ să citim în viitor copiilor noştri „Ţapul cu trei iezi“, „Albul ca zăpada“, „Scufiţul roşu“ sau „Frumosul din pădurea adormită cu haşiş“.
Dacă dorinţa de a o face parte din „marea familie europeană“ a însemnat, cel puţin din punct de vedere economic, un troc forţat inimaginabil în urmă cu zece ani, din alte puncte de vedere, cum ar fi legalizarea orientărilor sexuale anormale, credem că poporul român are dreptul la propria sa poziţie. Cu toate că unii ne consideră nişte jucării teleghidate politic şi economic, în primul rând suntem oameni. Iar oamenii se deosebesc de multe animale prin capacitatea de a gândi. Apropo! Ştiaţi că şobolanii nu pot să diferenţieze sexul, între ei actul sexual având loc fără discernământ? Sperăm ca parlamentarii noştri să conştientizeze că sunt oameni, iar „iubiţilor“ europarlamentari le urăm acum la început de an: „La anu (s) şi la mulţi (f) ani!“.
Dacă UE a spus să se facă reformă în sistemul sanitar, noi am început să desfiinţăm spitalele pe motiv că multe dintre ele nu mai sunt eficiente şi există prea multe paturi arondate la personalul medical existent. Consecinţele s-au văzut. Dacă UE a „recomandat“ să îmbunătăţim condiţiile de creştere şi îngrijire a animalelor, noi ce am făcut? Am început să colorăm copitele vacilor cu vopsea neagră. În multe grajduri s-au montat boxe din care se prelingea cu elan victorios sunetul muzicii simfonice. Mulgătoarele trăgeau voluptuos de ţâţele bietelor animale, laptele curgând în găleţi în ritmul benefic al „Odei bucuriei“.
Dacă UE nu ne primea pentru că nu întruneam numărul de localităţi urbane raportat la 23 de milioanede locuitori, noi ce ne-am gândit? Hai, că nu-i greu! Din toate satele şi comunele cu trei buticuri şi un post de miliţie am făcut oraşe. Nu mai conta că apa curgea pe ţeavă doar la primărie, copiii mergeau mulţi kilometri pe jos pentru a ajunge la şcoală, că energia electrică se revărsa în valuri drept în vârful fitilului de la lampa cu gaz, iar uliţele au devenit străzi cu nume de domnitori. S-au închis fabrici, s-au desfiinţat zonele defavorizate chiar dacă şomajul depăşea 70-80%, s-au mărit cotele de import, în special la alimente, pentru că ale noastre nu erau ecologice sau erau otrăvite. În alimentări ţipau de bucurie găinile dolofane aduse din Ungaria şi-ţi zâmbeau ademenitor pulpele gigante ale puilor sacrificaţi în Los Angeles de prin anii ’80. Şi asta în timp ce în România se omorau milioane de păsări pentru că se îmbolnăviseră „subit“ de gripă aviară.
Mai nou, o dăm acum cu persoanele, chipurile persecutate din cauza orientărilor lor sexuale. Americani, francezi sau chinezi, dacă vrem să fim civilizaţi trebuie să respectăm „drepturile omului“ şi pe undeva chiar să ne bucurăm să vedem în autobuz sau pe stradă cupluri de îndrăgostiţi musculoşi sărutându-se languros pe mustăţi. Un exemplu benefic omenirii este chiar ceremonia de învestitură a preşedintelui SUA, Barack Obama, care eveniment a fost deschis de episcopul de New Hampshire, Gene Robinson, cu o rugăciune rostită pe treptele Monumentului Lincoln de la Washington. Episcopul anglican este un cunoscut gay sau mai pe româneşte... homosexual. Să nu fim maliţioşi, dar unul dintre foştii ambasadori ai SUA la Bucureşti era homosexual. Pentru a demonstra cât de democraţi sunt americanii, prin persoana preşedintelui ales, se va permite, se pare, a soldaţilor să-şi declare liber orientarea sexuală.
Civilizaţia americană a pătruns rapid şi în Europa. Mai nou, un grup numeros de europarlamentari a cerut zilele trecute ca parteneriatele sau căsătoriile între homosexuali pronunţate într-o ţară membră a UE să fie recunoscute şi în celelalte state, pentru a nu se îngrădi dreptul la libera circulaţie a persoanelor. Dar, ce?
Până acum s-a interzis trecerea frontierelor dacă bărbaţii purtau colanţi şi-şi dădeau cu ruj pe buze? Mai mult, acelaşi grup de europarlamentari a cerut la Bruxelles să se asigure ca persoanele chipurile persecutate din cauza că sunt gay să primească azil politice în ţările UE. Nu avem nimic cu viaţă privată a nimănui şi considerăm că fiecare om are voie să-şi hotărască propriul destin, dar nu cred că este normal a te cataloga civilizat numai dacă îţi scoţi pălăria a respect în faţa unor persoane pe care dintr-un motiv sau altul nu le agreezi şi cu atât mai mult nu le şi iubeşti. Pentru a accepta ceva sau pe cineva nu credem că trebuie legi spre a-mi arăta sentimental accepţiunea. Dacă homosexualitatea este catalogată de psihologi drept o deviaţie psihică, nu înţelegem cum ea poate să devină prin „recomandări“ sau chiar legi un act normal de comportament. În acest context, statul român este obligat de o decizie a Parlamentului European să recunoască cuplurile de homosexuali căsătorite sau care au încheiat un parteneriat civil în alte ţări europene. Într-o ţară ca România, cu peste 90% populaţie ortodoxă, este greu de crezut că prioritatea „zero“ este grija pentru homosexuali, chiar înainte de bunul simţ creştin.
Probabil, europarlamentarii ne vor „recomanda“ să citim în viitor copiilor noştri „Ţapul cu trei iezi“, „Albul ca zăpada“, „Scufiţul roşu“ sau „Frumosul din pădurea adormită cu haşiş“.
Dacă dorinţa de a o face parte din „marea familie europeană“ a însemnat, cel puţin din punct de vedere economic, un troc forţat inimaginabil în urmă cu zece ani, din alte puncte de vedere, cum ar fi legalizarea orientărilor sexuale anormale, credem că poporul român are dreptul la propria sa poziţie. Cu toate că unii ne consideră nişte jucării teleghidate politic şi economic, în primul rând suntem oameni. Iar oamenii se deosebesc de multe animale prin capacitatea de a gândi. Apropo! Ştiaţi că şobolanii nu pot să diferenţieze sexul, între ei actul sexual având loc fără discernământ? Sperăm ca parlamentarii noştri să conştientizeze că sunt oameni, iar „iubiţilor“ europarlamentari le urăm acum la început de an: „La anu (s) şi la mulţi (f) ani!“.
Parlamentul şi Preşedinţia din Chişinău au picat!
Peste 30.000 de persoane s-au strâns în dimineaţa zilei de marţi, 7 aprilie, în centrul Chişinăului, pentru a cere repetarea alegerilor din 5 aprilie, considerând că acestea au fost fraudate de comuniştii aflaţi la putere. Chiar primarul Chişinăului, Dorin Chirtoacă, cunoscut opozant al regimului comunist, a decalarat că alegerile parlamentare din Republica Moldova au fost fraudate, iar protestele sunt justificate pentru că oamenii nu ar vota în număr atât de mare cu reprezentanţii comuniştilor. „Vorbim despre un regim totalitar comunist care îşi are rădăcina în regimul sovietic. Sunt oameni care nu ştiu ce înseamnă lege şi democraţie. Protestele sunt în creştere şi vor dura până când dorinţa alegătorilor va fi respectată“ – a declarat Dorin Chirtoacă. De asemenea, primarul Chişinăului şi-a întărit afirmaţiile făcute în faţa presei internaţionale prezente la manifestare, că multe persoane fidele comunismului au primit fişe de însoţire la buletine pentru a putea vota de mai multe ori, iar persoanele decedate au fost trecute pe listele de votare. În momentul redactării acestui material, la Chişinău se dau adevărate lupte de stradă între manifestanţi şi poliţişti. Potrivit surselor locale, sediile Preşedinţiei şi Parlamentului din Chişinău au fost ocupate de manifestanţi arborându-se tricolorul, iar în Preşedenţie a fost postat un afiş cu harta României mari.
Demonstranţii au strigat sloganuri precum „Jos comunismul!“, „Jos falsificarea!“ şi „Libertate!“. Poliţia a închis mai multe străzi pentru a-i împiedica şi pe alţii să se alăture protestului.
Trebuie precizat că, în urma rezultatelor parţiale ale alegerilor, au apărut, din surse necunoscute încă, mesaje pe internet prin care s-au prezentat în faţa opiniei publice posibile modalitaţi prin care alegerile au fost fraudate. Mobilizaţi de aceste mesaje, zeci de mii de tineri s-au adunat la Preşedinţie şi au aprins lumânări în faţa statuii lui {tefan cel Mare din centrul Chişinăului. De aici şi până la izbucnirea luptelor de stradă nu a mai fost decât un pas. Primarul Dorin Chirtoacă a afirmat în acest sens că „sunt grupuri care vor să discrediteze pe oamenii care protestează paşnic, adevărate grupuri de provocatori care vor să instituie la violenţă“.
În semn de solidaritate cu fraţii lor, studenţii basarabeni din Bucureşti au manifestat şi ei împotriva ilegalităţilor comise în procesul electoral de duminică. În acest sens ei au formulat un „protest“ în care se arată: „Câteva zeci de tineri şi-au dat întâlnire în Piaţa Universităţii loc simbolic împotriva comunismului. Acţiunea nu a avut un organizator, iar sursa mesajelor care au circulat pe internet, dar şi prin telefoanele mobile, nu se cunoaşte. Important este că tinerii au demonstrat că nimic nu poate impiedica manifestarea lor liberă într-un stat membru UE, ceea ce nu am putea afirma şi despre Republica Moldova, unde în paralel s-a desfăşurat un miting de revoltă ca rezultat al fraudării rezultatelor alegerilor parlamentare“.
În prezent, autorităţile de la Chişinău au blocat site-urile din toată ţara, iar reţelele de telefonie mobilă funcţionează în sistem restricţionat. În semn de solidaritate, marţi seara, după ora 20:00, la borna din faţa Teatrului Naţional Bucureşti s-au adunat câteva sute de români pentru susţinerea basarabenilor. De asemenea tot atunci, dar la Cluj, în Piaţa Avram Iancu s-au adunat sute de oameni care au aprins lumânări în semn de protest faţă de ceea ce s-a întâmplat la Chişinău.
În cursul zilei de marţi, câteva sute de protestatari au pătruns în Parlament, ocupând mai multe birouri, poliţiştii aflaţi în clădire fiind nevoiţi să se baricadeze într-una din aripile acestuia. Ca urmare a luptelor ce s-au dat în Piaţa Marii Adunării Naţionale din Chişinău, o femeie şi-a pierdut viaţa, iar alţi 50 de participanţi au fost răniţi. Pentru ca studenţii basarabeni aflaţi în România să nu intre în Republica Moldova, să se alăture manifestanţilor, vameşii moldoveni au oprit la graniţă peste 50 de tineri sub pretextul că aceasta este închisă. Dacă acest lucru s-a întâmplat marţi, tinerii protestând în faţa vămii închise, în cursul zilei de miercuri, acestora li s-au mai alăturat alte zeci de studenţi. La închiderea ediţiei, protestele de la Chişinău continuau, ca de altfel şi manifestările de solidaritate din România organizate în mai multe oraşe.
Demonstranţii au strigat sloganuri precum „Jos comunismul!“, „Jos falsificarea!“ şi „Libertate!“. Poliţia a închis mai multe străzi pentru a-i împiedica şi pe alţii să se alăture protestului.
Trebuie precizat că, în urma rezultatelor parţiale ale alegerilor, au apărut, din surse necunoscute încă, mesaje pe internet prin care s-au prezentat în faţa opiniei publice posibile modalitaţi prin care alegerile au fost fraudate. Mobilizaţi de aceste mesaje, zeci de mii de tineri s-au adunat la Preşedinţie şi au aprins lumânări în faţa statuii lui {tefan cel Mare din centrul Chişinăului. De aici şi până la izbucnirea luptelor de stradă nu a mai fost decât un pas. Primarul Dorin Chirtoacă a afirmat în acest sens că „sunt grupuri care vor să discrediteze pe oamenii care protestează paşnic, adevărate grupuri de provocatori care vor să instituie la violenţă“.
În semn de solidaritate cu fraţii lor, studenţii basarabeni din Bucureşti au manifestat şi ei împotriva ilegalităţilor comise în procesul electoral de duminică. În acest sens ei au formulat un „protest“ în care se arată: „Câteva zeci de tineri şi-au dat întâlnire în Piaţa Universităţii loc simbolic împotriva comunismului. Acţiunea nu a avut un organizator, iar sursa mesajelor care au circulat pe internet, dar şi prin telefoanele mobile, nu se cunoaşte. Important este că tinerii au demonstrat că nimic nu poate impiedica manifestarea lor liberă într-un stat membru UE, ceea ce nu am putea afirma şi despre Republica Moldova, unde în paralel s-a desfăşurat un miting de revoltă ca rezultat al fraudării rezultatelor alegerilor parlamentare“.
În prezent, autorităţile de la Chişinău au blocat site-urile din toată ţara, iar reţelele de telefonie mobilă funcţionează în sistem restricţionat. În semn de solidaritate, marţi seara, după ora 20:00, la borna din faţa Teatrului Naţional Bucureşti s-au adunat câteva sute de români pentru susţinerea basarabenilor. De asemenea tot atunci, dar la Cluj, în Piaţa Avram Iancu s-au adunat sute de oameni care au aprins lumânări în semn de protest faţă de ceea ce s-a întâmplat la Chişinău.
În cursul zilei de marţi, câteva sute de protestatari au pătruns în Parlament, ocupând mai multe birouri, poliţiştii aflaţi în clădire fiind nevoiţi să se baricadeze într-una din aripile acestuia. Ca urmare a luptelor ce s-au dat în Piaţa Marii Adunării Naţionale din Chişinău, o femeie şi-a pierdut viaţa, iar alţi 50 de participanţi au fost răniţi. Pentru ca studenţii basarabeni aflaţi în România să nu intre în Republica Moldova, să se alăture manifestanţilor, vameşii moldoveni au oprit la graniţă peste 50 de tineri sub pretextul că aceasta este închisă. Dacă acest lucru s-a întâmplat marţi, tinerii protestând în faţa vămii închise, în cursul zilei de miercuri, acestora li s-au mai alăturat alte zeci de studenţi. La închiderea ediţiei, protestele de la Chişinău continuau, ca de altfel şi manifestările de solidaritate din România organizate în mai multe oraşe.
Becali era să facă Paştele în arest!
La un şpriţ între prieteni, la cafeaua de dimineaţă, între soţi, în parcuri, în mijloace de transport sau în faţa blocului, pe buzele tuturor există un singur subiect de discutat, de descifrat şi de disecat: de ce l-au arestat pe Gigi Becali? Există oare cineva care se află în spatele întregii acţiuni? Au procurorii dovezi reale care au dus la arestarea preventivă a latifundiarului? Cât de legală a fost procedura de arestare? Este oare ctitorul de biserici, cel care a finanţat zeci de bolnavi pentru a se trata în străinătate, cel care a construit sute de case pentru cei rămaşi fără adăpost în urma calamităţilor din 2006, cel care a dat lumină la zeci de familii nevoiaşe din cartierul bucureştean Ferentari, un infractor atât de periculos încât să fie imobilizat cu cătuşe şi păzit de zeci de mascaţi? Sunt numeroase întrebări la care mulţi români aşteaptă răspunsuri. Din partea cui? În afara cerinţei imperioase din partea judecătorilor ca acest „subiect să nu mai fie abordat de nicio formă de mass-media“, fapt ce contravine normelor internaţionale referitoare la dreptul cetăţenilor la liberă opinie, instanţa a ţinut să motiveze arestarea lui Gigi Becali şi a bodyguarzilor implicaţi, deoarece: „în situaţia reţinerii unor infracţiuni de violenţă de o asemenea gravitate, reacţia autorităţilor judiciare trebuie să fie promptă, fermă, exigentă, pentru a da un semnal în acest sens societăţii civile că astfel de manifestaţii nu pot fi lăsate nesancţionate“. Asta îmi aduce în minte filmele despre Avram Iancu sau „Haiducii lui şapte cai“, în care judecata se îndreaptă nu către infracţiunea comisă, ci către personajul carea avea o mai mare trecere în rândul maselor. Poate comparaţia este un pic forţată, dar asta ne sugerează justiţia română de astăzi.
Viaţa bate filmul sau invers?
Pe data de 26 ianuarie, Mercedesul lui Becali este furat din faţa unui bar din cartierul Pipera de o gaşcă de trei hoţi, cunoscuţi ca făcând parte din anturajul lui Alexandru Ilie, zis Sandu Geamănu, unul dintre liderii lumii interlope din Bucureşti. Atunci Gigi Becali a apelat la unul dintre oamenii săi de încredere, Nicolae Dumitraşcu, pentru a-l ajuta să-şi recupereze maşina. Acest Dumitraşcu, după câteva telefoane, află de la un anume Daniel Irimia, zis Dan Piticu, că hoţii ar fi Constantin David Stan, Niculae Tinel, zis Ştefan Mărgean, şi Adrian Stănilă. De reţinut că aceştia, împreună cu Sandu Geamănu şi alţi prieteni de „afaceri“ au făcut parte în 2007 dintr-un lot de 11 persoane care a fost arestat pentru tâlhărie, furt şi complicitate la aceste infracţiuni. Piticu ia legătura cu hoţii şi-i păcăleşte pe aceştia că ar fi obţinut o „taxă“ de retrocedare a maşinii de la Becali şi-i îndeamnă să se întâlnească cu emisarii păgubitului pentru a finaliza „afacerea“. Filmul a ceea ce a urmat este deja foarte cunoscut, fiind intens mediatizat. Cătălin Dancu, unul dintre avocaţii lui Gigi Becali însă, acuză instanţa de judecată, invocând încălcarea jurisprudenţei Curţii Europene pentru Drepturile Omului (CEDO) afirmând: „Nerespectarea procedurilor legale în reţinerea lui Becali a fost o gravă ilegalitate. Adică, nu a fost asistat de un avocat ales, nu i s-a permis legătura cu acesta, ci chiar i s-a impus un avocat din oficiu. Instanţa naţională de justiţie este obligată să găsească măsuri alternative de prevenţie înainte de arestarea cuiva. I se putea impune să nu părăsească
Şi în afară de aceste lucruri, se mai poate pune o întrebare: de ce a fost nevoie ca arestarea lui Gigi Becali să se realizeze cu trupe ale Poliţiei Capitalei şi nu cu participarea lucrătorilor de la Poliţia Ilfov, unde acesta îşi are domiciliul stabil? Să fie oare vorba, aşa cum se vehiculează, că totul este o răzbunare cu implicaţii politice din partea unor persoane sus-puse? În acest sens amintim un „amănunt“ luat dintr-un posibil scenariu. Poliţia Capitalei l-a reţinut pe Becali, la zece ore după ce Înalta Curte de Casaţie a refuzat să emită mandat de arestare în cazul „Doi ş-un sfert“, în care latifundiarul figurează ca denunţător. Cu o săptămână în urmă fuseseră reţinuţi Cornel Şerban, şeful DGIPI (serviciul secret), Petre Pitcovici, şeful de operaţiuni de la Direcţia Generală Anticorupţie – ambele din cadrul MAI, din care face parte şi Poliţia şi omul de afacerei Puiu Popoviciu. Asocierea dintre Universitatea de Agronomie şi afaceristul Puiu Popoviciu, prin care acesta a primit dreptul de a exploata un teren de 220 de hectare în zona Băneasa a fost reclamată de Becali, încă din 2001. Arestarea lui Becali ar fi o răzbunare a unor poliţişti de la vârf şi a celor implicaţi în acest scandal, fapt care a produs un adevărat cutremur în MAI. În orice caz, în timp ce hoţii îşi râd pervers în barbă, pe seama situaţiei create, văzându-şi liniştiţi de „afaceri“ în cadrul clanului condus de fraţii Geamănu, păgubaşul este arestat şi privit ca paria societăţii româmeşti. Instanţa şi-a declinat, deocamdată, ultimul cuvânt: „Faptul că acţiunea sa «justiţiară» reprezintă un pericol social şi sfidează legile, pentru că Becali este o persoană publică, recunoscută în unele medii ca «formator de opinie» a contribuit la decizia arestării lui“.
Ceea ce este îngrijorător în tot acest caz nu ar fi reţinerea cetăţeanului Gigi Becali pentru 29 de zile, chiar dacă există polemici în acest sens, ci dacă populaţia va mai avea încredere şi respect faţă de justiţia din România!
Abonaţi-vă la:
Postări (Atom)
