vineri, 25 mai 2012

Reânhumarea scriitorului maghiar Nyiro Jozsef la Odorheiul Secuiesc, a fost anulată.




În data de 16 mai, Ministerul român al Afacerilor Externe l-a convocat pe Oscar Fuzes, ambasadorul Ungariei la Bucureşti, în legătură cu unele declaraţii făcute de secretarul de stat al Ministerului ungar de Externe, Zsolt Nemeth, la adresa guvernului Ponta, prin care a  criticat politica acestuia vizând minoritatea maghiară dar şi modul de organizare al alegerilor din luna iunie, în România.
La convocare a fost prezent şi Adam Balazs, prim- coordonator al ambasadei Ungariei.
Partea română şi-a exprimat regretul că politicienii unguri adoptă astfel de atitudini, în loc ca subiectele să fie abordate în discuţii bilaterale, la nivel diplomatic, respectându-se astfel protocolul de parteneriat strategic dintre România şi Ungaria.
Deasemeni, cu această ocazie, MAE şi-a exprimat dezaprobarea faţă de faptul că Ungaria, la cererea şi implicarea directă a „Fundaţiei pentru Odorheiul Secuiesc” şi a Partidului Civic Maghiar, a participat efectiv la acţiunea de aducere a osemintelor scriitorului Nyiro Joszef în România, decedat in anul 1953 în Spania, cu toate procedurile implicate.
Amintim că acţiunea urma să aibă loc pe data de 27 mai, zi în care catolicii serbează Ziua Rusaliilor, la cimitirul romano-catolic din localitate. La data stabilită pentru ca evenimentul să aibă loc, PCM dorea să facă o procesiune prin oraş cu osemintele scriitorului, fapt nemenţionat în cererea depusă la primăria oraşului, supusă aprobării.
De menţionat sprijinul şi preocuparea Ungariei pentru acţiunea în sine, care la exhumarea lui Nyiro Jozsef, în data de 3 aprilie a.c. aceasta s-a făcut în prezenţa consulului ungar din Madrid.
Cu privire la dezaprobarea părţii române ca acest eveniment să aibă loc, trebuie amintit că scriitorul Nyiro Joszef a fost acuzat că ar fi făcut parte din Partidul Crucilor cu Săgeţi, partid naţionalist – facsist, condus de Salas Ferenc, declarat criminal de război.

Niciun comentariu: