La anu(s) şi la mulţi (f)ani!

În urmă cu nişte ani, nu foarte mulţi, UE făcea o sumedenie de recomandări care semănau mai mult a condiţii. Era momentul efervescent al lărgirii graniţelor UE, ţara noastră fiind una dintre candidatele preferate ale noului imperiu european. Scrupuloşi din fire, am început să aplicăm multe din aceste „recomandări“, considerându-le adevărate legi în împlinirea ţelului suprem, intrarea în marea familie a civilizaţiei europene mult visate.

Dacă UE a spus să se facă reformă în sistemul sanitar, noi am început să desfiinţăm spitalele pe motiv că multe dintre ele nu mai sunt eficiente şi există prea multe paturi arondate la personalul medical existent. Consecinţele s-au văzut. Dacă UE a „recomandat“ să îmbunătăţim condiţiile de creştere şi îngrijire a animalelor, noi ce am făcut? Am început să colorăm copitele vacilor cu vopsea neagră. În multe grajduri s-au montat boxe din care se prelingea cu elan victorios sunetul muzicii simfonice. Mulgătoarele trăgeau voluptuos de ţâţele bietelor animale, laptele curgând în găleţi în ritmul benefic al „Odei bucuriei“.

Dacă UE nu ne primea pentru că nu întruneam numărul de localităţi urbane raportat la 23 de milioanede locuitori, noi ce ne-am gândit? Hai, că nu-i greu! Din toate satele şi comunele cu trei buticuri şi un post de miliţie am făcut oraşe. Nu mai conta că apa curgea pe ţeavă doar la primărie, copiii mergeau mulţi kilometri pe jos pentru a ajunge la şcoală, că energia electrică se revărsa în valuri drept în vârful fitilului de la lampa cu gaz, iar uliţele au devenit străzi cu nume de domnitori. S-au închis fabrici, s-au desfiinţat zonele defavorizate chiar dacă şomajul depăşea 70-80%, s-au mărit cotele de import, în special la alimente, pentru că ale noastre nu erau ecologice sau erau otrăvite. În alimentări ţipau de bucurie găinile dolofane aduse din Ungaria şi-ţi zâmbeau ademenitor pulpele gigante ale puilor sacrificaţi în Los Angeles de prin anii ’80. Şi asta în timp ce în România se omorau milioane de păsări pentru că se îmbolnăviseră „subit“ de gripă aviară.

Mai nou, o dăm acum cu persoanele, chipurile persecutate din cauza orientărilor lor sexuale. Americani, francezi sau chinezi, dacă vrem să fim civilizaţi trebuie să respectăm „drepturile omului“ şi pe undeva chiar să ne bucurăm să vedem în autobuz sau pe stradă cupluri de îndrăgostiţi musculoşi sărutându-se languros pe mustăţi. Un exemplu benefic omenirii este chiar ceremonia de învestitură a preşedintelui SUA, Barack Obama, care eveniment a fost deschis de episcopul de New Hampshire, Gene Robinson, cu o rugăciune rostită pe treptele Monumentului Lincoln de la Washington. Episcopul anglican este un cunoscut gay sau mai pe româneşte... homosexual. Să nu fim maliţioşi, dar unul dintre foştii ambasadori ai SUA la Bucureşti era homosexual. Pentru a demonstra cât de democraţi sunt americanii, prin persoana preşedintelui ales, se va permite, se pare, a soldaţilor să-şi declare liber orientarea sexuală.

Civilizaţia americană a pătruns rapid şi în Europa. Mai nou, un grup numeros de europarlamentari a cerut zilele trecute ca parteneriatele sau căsătoriile între homosexuali pronunţate într-o ţară membră a UE să fie recunoscute şi în celelalte state, pentru a nu se îngrădi dreptul la libera circulaţie a persoanelor. Dar, ce?

Până acum s-a interzis trecerea frontierelor dacă bărbaţii purtau colanţi şi-şi dădeau cu ruj pe buze? Mai mult, acelaşi grup de europarlamentari a cerut la Bruxelles să se asigure ca persoanele chipurile persecutate din cauza că sunt gay să primească azil politice în ţările UE. Nu avem nimic cu viaţă privată a nimănui şi considerăm că fiecare om are voie să-şi hotărască propriul destin, dar nu cred că este normal a te cataloga civilizat numai dacă îţi scoţi pălăria a respect în faţa unor persoane pe care dintr-un motiv sau altul nu le agreezi şi cu atât mai mult nu le şi iubeşti. Pentru a accepta ceva sau pe cineva nu credem că trebuie legi spre a-mi arăta sentimental accepţiunea. Dacă homosexualitatea este catalogată de psihologi drept o deviaţie psihică, nu înţelegem cum ea poate să devină prin „recomandări“ sau chiar legi un act normal de comportament. În acest context, statul român este obligat de o decizie a Parlamentului European să recunoască cuplurile de homosexuali căsătorite sau care au încheiat un parteneriat civil în alte ţări europene. Într-o ţară ca România, cu peste 90% populaţie ortodoxă, este greu de crezut că prioritatea „zero“ este grija pentru homosexuali, chiar înainte de bunul simţ creştin.

Probabil, europarlamentarii ne vor „recomanda“ să citim în viitor copiilor noştri „Ţapul cu trei iezi“, „Albul ca zăpada“, „Scufiţul roşu“ sau „Frumosul din pădurea adormită cu haşiş“.

Dacă dorinţa de a o face parte din „marea familie europeană“ a însemnat, cel puţin din punct de vedere economic, un troc forţat inimaginabil în urmă cu zece ani, din alte puncte de vedere, cum ar fi legalizarea orientărilor sexuale anormale, credem că poporul român are dreptul la propria sa poziţie. Cu toate că unii ne consideră nişte jucării teleghidate politic şi economic, în primul rând suntem oameni. Iar oamenii se deosebesc de multe animale prin capacitatea de a gândi. Apropo! Ştiaţi că şobolanii nu pot să diferenţieze sexul, între ei actul sexual având loc fără discernământ? Sperăm ca parlamentarii noştri să conştientizeze că sunt oameni, iar „iubiţilor“ europarlamentari le urăm acum la început de an: „La anu (s) şi la mulţi (f) ani!“.