duminică, 31 iulie 2011

tusvanyos 2011

Politica paşilor mărunţi ai UDMR, Tusvanyos.

După încheierea celei a 22-a ediţii a Universităţii de Vară Tusvanyos, ce s-a desfăşurat între 19-23 iulie în staţiunea harghiteană Băile Tuşnad, organizatorii s-au declarat foarte mulţumiţi.
Anul acesta, spre deosebire de anul trecut, s-a pus în special aspectul pe dezbaterea unor teme mai sensibile, cum ar fi - politica naţională maghiară reânoită, situaţia diasporei maghiare, recensământul din acest an în raport cu populaţia maghiară din România, autonomia zonei Covasna, Harghita Mureş. Datorită acestor tematici, organizatori principali ai taberei, adică, Fundaţia Pro Minoritate din Ungaria, Consiliul Tinerilor Maghiari (MIT) din Cluj Napoca şi Consiliul Naţional al Maghiarilor din Transilvania (CNMT), au luat hotărârea ca anul acesta să nu mai iniţieze invitarea preşedintelui României, aşa cum s-a făcut în anii precedenţi, suplimentânt în schimb, numărul invitaţiilor făcute miniştrilor şi secretarilor de stat din Ungaria.
La finalul taberei de vară de la Băile Tuşnad, au fost prezenţi pentru susţinerea colocviului cu tema „ Creşte laolaltă ce aparţine laolaltă – unificarea naţiunii maghiare în Europa sec. Xx1”, europarlamentarul Laszlo Tokes, precum şi premierul Ungariei, Viktor Orban.
Considerând lucrările taberei un succes, Borboly Csaba, preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, a declarat : „ Prin Universitatea de Vară Tusvanyos, şi-a atins scopul, ceea ce reprezintă un semn bun. Guvernul Ungariei a văzut şi acum că singurul partener real şi reprezentant al maghiarilor din România, este UDMR.
Cel puţin, vineri a fost o reuşită pentru că, din discuţiile avute, reprezentanţii guvernului ungar au văzut cine are idei şi soluţii în atingerea obiectivelor propuse. S-a dorit un dialog maghiaro-maghiar mai clar, iar scopurile noastre comune au fost mai bine definite : drepturile minorităţilor, descentralizarea şi autunomia locală, vare considerăm că este benefică pentru toată România, precum şi luarea deciziilor de jos în sus. La tabăra de vară, preşedintele UDMR, a avut ocazia de a avea un dialog benefic cu reprezentanţii puterii din Ungaria”.
Dar cum invitaţiile la Universitatea de vară, au fost făcute nominal, de exemplu, Peter Ferent, secretarul Primăriei Sovata, deşi un membru important în Consiliul Regional Unional (CRU), a fost lăsat „acasa”.
„Nu am fost prezent la lucrările taberei pentru că am avut altceva mai bun de făcut aici. Am semnat un contract important cu Agenţia de Dezvoltare Regională, pentru un program care se numeşte – Drumul Sării. Este nu program curajos, cu obiective care consider că va mulţumi multă lume, un program destinat atât localnicilor cât şi turiştilor.
Printre obiectivele propuse pot să vă spun că se vor face alei de studii în parcul oraşului, pontoane şi chiar un turn cu înălţimea de 28 de metri pentru ca oricine va dori, va vedea de sus panorama întregului oraş”.
Aşadar, la şedinţa CRU ce va avea loc la sfărşitul lui august sau încetul lui septembrie, cu siguranţă liderii UDMR au ce să pună pe ordinea de zi pentru a se concluziona actvităţile de peste vara.

Lucian Ionescu

Niciun comentariu: