vineri, 22 mai 2015

TTIP – Acordul economic ce dă bătăi de cap europenilor, ignorat în România


 
Țara noastră ar putea câştiga 500 de milioane de dolari anual

          Potrivit unui studiu realizat de Centrul pentru Cercetarea Politicilor Europene cu sediul la Londra, „TTIP” este un acord comercial între UE şi SUA şi se prefigurează a fi cel mai mare acord de comerţ liber din istorie. Datele estimative ale studiului britanic trezesc interesul întregii Europe, iar impactul acordului transatlantic se preconizează a fi resimțit şi la nivel mondial.
          Dar nu numai această iniţiativă comercială ar avea efecte pozitive asupra creşterii economice, ci şi celelalte economii ar avea un indice de creştere optimist, situându-se la aproximativ 99 miliarde de euro.  De asemenea,  PIB-urile ar urma sa crească, în UE cu 68-119 miliarde de euro, iar în SUA cu 50-95 de miliarde. 80% dintre beneficiile TTIP ar proveni din reducerea costurilor impuse de birocraţie şi reglementările în vigoare şi din liberalizarea comerţului în domeniul serviciilor şi al achiziţiilor publice.
          Cu asemenea avantaje preconizate, se pun firesc întrebări ca, de exemplu, ce este de fapt acest acord, care este poziţia României vizavi de acesta şi de ce nu a fost făcut public pentru pentru înştiinţarea cetăţenilor români? Conform datelor oficiale, acest acord care se numeşte Parteneriatul Transatlantic pentru Comerţ şi Investiţii (TTIP), a demarat negocierile din luna iunie 2013 şi acestea se vor încheia la finele anului 2015. Prevederile acestui acord au ca scop „înlăturarea barierelor” din calea comerţului (tarife vamale, restricţiile privind investiţiile etc.) într-o gamă largă de sectoare economice, pentru a facilita cumpărarea şi vânzarea de mărfuri şi servicii între UE şi SUA. Cu alte cuvinte, TTIP are scopul de a elimina „barierele” de reglementare ce limiteaza profiturile corporaţiilor transnaţionale. Standardele sociale şi reglementările de mediu  reuşesc să protejeze cetăţenii europeni de abuzuri ale corporaţiilor sau de substanţe nocive în alimentaţie sau mediul înconjurător.
          Dar ce avantaj aduce TTIP României? Tot specialiştii în domeniu afirmă că produsul intern brut al României ar putea creşte cu aproximativ 0,25% anual, adică, aproximativ 500 milioane de dolari. Regretabil, însă, SUA,  care este principalul partener strategic al României, ocupă totuşi, în prezent locul 11 între investitori. Circa 40 000 de români lucrează cu forme legale pentru 1000 de firme care exportă în SUA.
          Angela Filote, şeful Reprezentanţei Comisiei Europene în România a declarat referitor la TTIP că acesta ar duce la crearea celei mai mari pieţe comune, în condiţiile în care UE are 25 de milioane de şomeri, aceasta fiind şi una dintre cele zece priorităţi ale Comisiei Junker (Jean-Claude Junker, preşedintele Comisiei Europene). În UE există 31 de grupuri de lucru la nivelul Comisiei Europene pentru negocierea TTIP, dar, din păcate, niciunul dintre acestea nu este condus de vreun român. Reprezentanţii societăţii civile, ai mediului şi ai sindicatelor afirmă că prevederile TTIP sunt necunoscute, iar cetăţenii României ar trebui să fie informaţi. Chiar dacă, la Bruxelles, unde există sediul transatlantic, există negocieri avansate, România este absentă de la tratative. Pentru ca noi să fim primiţi la masa tratativelor, ar trebui ca Ministerul Economiei, împreună cu Ministerul Afacerilor  Externe, să întocmească o strategie de participare la negocierile UE-SUA - şi asta în primul rând pentru că atragerea de investiţii străine directe este, în prezent într-o mare suferinţă. Ar fi nevoie, de asemenea de realizarea urgentă a unui studiu privind impactul TTIP asupra economiei româneşti, dar şi de întocmirea unui pachet de măsuri privind deschiderea pieţei româneşti a achiziţiilor publice prin crearea unei practici care să ţină cont de prevederile Acordului privind achiziţiile publice al Organizaţiei Mondiale a Comerţului- în armonie cu TTIP.

Niciun comentariu: