Aici Romania, jo regellt

UDMR – PPMT, asemănări şi deosebiri în ritualul de seducere a partenerilor de coregrafie politică

În afara anilor electorali, cele mai importante perioade din existenţa oricărui partid politic sunt cele în care sunt organizate congresele proprii. Pregătirile organizării fiecărui congres pun în funcţiune întregul arsenal politic din conducerea partidului. Totul trebuie să fie pus la punct, de la mesajele de bun venit până la conferinţa de presă din încheierea congresului. 
Dacă, în ansamblu, toate congresele se poate spune că s-ar putea asemăna între ele, în sensul că toate prezintă rapoarte privind activitatea proprie, în toate există luări de cuvânt ale delegaţiilor, alegeri pentru diferite funcţii în partid, modificări ale unor puncte din statut pentru a putea fi adaptat noilor condiţii socio-politice, există inevitabil şi unele momente care le particularizează. La această ultimă parte se pot consemna listele cu invitaţi, modul de abordare a unor evenimente la nivel naţional şi care angrenează partidul în ansamblul politic general, obiective proprii, etc.
Acesta a fost cazul şi la cele două congrese ale Partidului Popular al Maghiarilor din Transilvania (PPMT) şi Uniunii Democrate a Maghiarilor din România (UDMR), ce au avut loc în această primăvară la Cluj, respectiv la Miercurea Ciuc.
Într-o atmosferă de mare sărbătoare, atât la hotelul unde a a avut loc congresul PPMT, cât şi la sala de sport de pe stadionul din Miercurea Ciuc, unde s-a  desfăşurat congresul organizat de UDMR, cele două partide au ţinut să demonstreze - prin locaţiile alese, dar şi prin numărul de participanţi - că sunt cu adevărat reprezentative pentru cei 1,3 milioane de maghiari care trăiesc în România.
Invitaţii externi, lideri ai unor partide maghiare din ţările europene unde există un număr semnificativ de reprezentanţi ai acestei minorităţi, precum şi reprezentanţi ai altor organizaţii sau entităţi externe, cu rol partener sau „patronator”, au fost „piesele” care au dat greutate acestor acţiuni.
Iar dacă ar fi să luăm în calcul diferenţele, din acest punct de vedere, UDMR-ul a fost onorat cu prezenţa, de către premierul României, Victor Ponta şi de preşedintele Camerei Deputaţilor, Crin Antonescu. Se pare, totuşi, că această prezenţă a facut diferenţa substanţială în privinţa importanţei acordate, de către clasa politică românească, fiecăruia dintre cele două partide maghiare.
Desigur, în privinţa punctelor similare, nu cred că mai trebuie amintit că cele două partide au un ţel comun şi anume obţinerea autonomiei diferitelor zone locuite mai mult sau mai puţin omogen de către etnici maghiari (cum ar fi zona cuprinsă între cele trei judeţe : Covasna, Harghita şi Mureş, şi mai nou şi a zonei din vestul extrem al ţării, denumită de către lansatorii ideii, „Partium”, după o veche denumire austro-ungară „Partium hungariae” sau „Părţile ungureşti”.
Pentru zona „Partium”, partidul lui Laszlo Tokes (PPMT) are o sensibilitate  aparte, discursurile pentru autonomie fiind vizibil mai incisive din partea acestora în comparaţie cu UDMR, probabil fiecare dorind să arate cât mai bine în ochii etnicilor maghiari din zona „stadionului propriu”. Aici, experienţa celor 20 de ani, în care UDMR a participat la guvernarea ţării, s-a simţit vizibil.Şi dacă tot a fost un fel de competiţie între cele două congrese şi între cele două partide aparent rivale, putem spune că în timp ce PPMT a excelat printr-o disciplină tipic ardelenească, UDMR-ul s-a manifestat în nota unei lejerităţi  senioriale, concretizând conceptul „lasă că merge şi aşa”.
Însă nu unele mici scăpări, poate inerente în desfăşurarea unor astfel de acţiuni ar fi cele mai deranjante.
Deranjante pentru reprezentanţii presei române prezenţi la cele două acţiuni au fost traducerea şi sonorizarea. Dacă, la Cluj, traducerea a fost făcută prin metoda deducţiei pe aproape tot parcursul congresului, la Miercurea Ciuc, în deschiderea congresului, aproximativ o oră, sonorizarea a fost practic inexistentă. Chiar şi premierul Victor Ponta a ţinut să sublinieze acest lucru, spunând, mai în glumă, mai în serios „până acum, nu am auzit mai nimic în căşti....probabil că ceea ce nu trebuia auzit, s-a spus deja”.
„Întunericul” radio a fost, în final, remediat, dar, după plecarea politicienilor români, delegaţii filialelor UDMR, şi în general toţi vorbitorii care s-au perindat pe la microfon au fost iluştri anonimi pentru jurnaliştii nevorbitori de limba maghiară. Nimeni nu i-a prezentat pe acei vorbitori şi nu a precizat de unde veneau ei... Lucrul acesta nu e fost semnalat nici măcar pe unicul monitor prezent în sala unde lucrau jurnaliştii.
Probabil, şi unii, şi ceilalţi s-au ghidat după afirmaţiile primarului din Miercurea Ciuc, care a opinat că jurnaliştii ar trebui să cunoască şi limba maghiară. 
Aşteptăm totuşi şi vremea când vor miji, în toate domeniile, dar mai ales în cel al educaţiei, zorii delicaţi şi aducători de transparenţă ai multiculturalismului.