sâmbătă, 2 februarie 2013

Laszlo Tokes, între „Chuck Norris” şi „lupul singuratic” al autonomiei etnice


- europarlamentarul şi formaţiunea sa nu au consultat ceilalţi reprezentanţi maghiari atunci când au realizat „pachetul pentru autonomie” şi nici în privinţa declarării anului 2013 „anul autonomiei” -


Pentru Partidul Popular al Maghiarilor din Transilvania (PPMT), partid patronat de fostul episcop reformat, Laszlo Tokes, luna februarie debutează cu un eveniment aşteptat şi pregătit cu cel puţin o lună de zile în urmă – declararea anului în curs, drept „ anul autonomiei”.
De fapt pentru PPMT, autonomia comunitară, care presupune autonomia teritorială a aşa – numitului Ţinut Secuiesc, căruia îi corespund judeţele Mureş, Covasna şi Harghita, şi o formă specială de autonomie pentru judeţele Bihor, Sălaj şi Satu Mare, care să aibă un statut juridic special, alături de federalizarea României, reprezintă punctele principale ale unei strategii puternic promovate.
La prima conferinţă de presă din acest an, ţinută la Oradea în data de 04 ianuarie, Laszlo Tokes a declarat: „ Am proclamat anul 2013, anul autonomiei, în care CNMT şi PPMT vor organiza o serie de acţiuni menite să promoveze autonomia şi federalismul”.
Prima acţiune în acest sens este organizată la Satu Mare, în data de 02 februarie a.c., la biserica reformată „Biserica cu lanţuri”.
Desigur, pentru obţinerea dezideratului privind autonomia este nevoie în primul rând de oameni. Din acest punct de vedere, Laszlo Tokes are o rezolvare în propriul stil deja cunoscut : „ Metoda principală pe care o vom folosi este metoda democraţiei directe, impunerea voinţei maselor”.
Ciudata formă de a alege “căi democratice” ale acestui europarlamentar, îl situează în postura de persoană care se crede într-un “război” permanent cu toată lumea care nu este de acord cu el.
Animozităţile dintre cele două tabere - cea a europarlamentarului şi ceilalţi reprezentaţi ai cetățenilor români de etnie maghiară - ar fi generate chiar de ceea ce-şi doreşte fiecare, şi anume întâietatea în reprezentarea comunităţii maghiare. Şi unii şi ceilalţi se autodefinesc ca fiind singurii reprezentanţi reali ai acestei comunităţi şi a intereselor sale.
Ca dovadă în acest sens, stă declaraţia deputatului de Bihor, Szabo Odon, care este şi preşedintele executiv al filialei UDMR Bihor: “UDMR-ul nu a fost invitat la acţiunea de la Satu Mare organizată de PPMT. Nu ar face Laszlo Tokes aşa ceva. Ceea ce vrea el este greşit. De fapt, ce se mai poate spune dacă în 10 ani abia a reuşit să organizeze o sărbătorire?”
După ce, în prealabil, Toro Tibor, preşedintele PPMT, atacase dur reprezentanţii UDMR, afirmând: “Nu putem vorbi despre o unitate în cadrul minorităţii maghiare, atunci când avem de a face cu trădători, cu maghiari implicaţi în tot felul de afaceri, care au uitat autonomia şi care, mutaţi la Bucureşti, au uitat cauza maghiarimii”, Kovacs Peter, secretarul general al UDMR, a susţinut, în faţa a milioane de persoane vorbitoare de limbă maghiară – adică într-un interviu televizat, că “Tokes Laszlo şi-a pierdut de mult credibilitatea în faţa maghiarilor din România” şi că nu ar trebui să se irosească timp vorbindu-se despre el sau ideile pe care le transmite maghiarilor.
 Şi, trăgând un paravan ipotetic între animozităţile dintre cele doua tabere maghiare, trebuie să analizăm, cu obiectivitate şi deschidere, modalitatea europarlamentarului Tokes de a acţiona pentru şi prin „impunerea voinţei maselor”. Acesta nu a invitat, după cum reiese din declaraţiile deputatului Szabo Odon, la dialog şi nu a consultat specialiştii vreunui alt partid sau asociaţie maghiară în procesul de stabilire a obiectivelor minorităţii maghiare. Cu alte cuvinte, Laszlo Tokes este cel care ştie cel mai bine ceea ce maghiarul din România îşi doreşte, de ce are nevoie pentru a-i fi mai bine şi care este „metoda democraţiei directe”.
Cu toate acestea, formaţiunea „patronată” de Laszlo Tokes nu a reuşit să atragă decât 1% din voturile electoratului, de cel puţin cinci ori mai puţin decît concurenţii săi maghiari.
În aceste condiţii, oare maghiarii şi românii mai cârcotaşi nu ar putea spune că Laszlo Tokes şi ai săi, în ciuda fluturării stindardului luptei anticomuniste, acţionează, faţă de minoritatea maghairă, după cunoscutul principiu: “Dacă nu ştiţi, vă învăţăm, dacă nu puteţi, vă ajutăm, dacă nu vreţi,... vă obligăm”? Oare ce-or zice “masele” despre asta?!

Niciun comentariu: