De 22 de ani, cererile organizaţiilor minorităţii maghiare din România, şi în special ale UDMR-ului sunt de o mare diversitate, dar şi de un mare angajament politic.
Autonomie pentru un aşa-zis „Ţinut Secuiesc”, o regionalizare care să fie pe placul liderilor politici maghiari, segregare pe criterii etnice a unităţilor de învăţămînt, universitate exclusiv maghiară pe bani româneşti, oficializarea limbii maghiare în instituţii de stat româneşti, amplasarea de monumente cu conotaţii controversate şi dureroase pentru istoria României etc..
Printre toate acestea, amintind despre acest ultim aspect, cel al monumentelor, UDMR apare iar cu o altă cerere – acordarea unui regim privilegiat „Statuii Libertăţii” de la Arad, care reprezintă glorificarea Ungariei Mari şi a pretenţiilor expansioniste ale acesteia.
Pentru a ne edifica asupra semnificaţiei monumentului de la Arad, este normal să amintim motivul realizării acestuia dar şi traseul pe care l-a parcurs de la ridicarea lui până în prezent.
Prin monumtul care vizează şi glorificarea celor „13 generali” ai armatei revoluţionare maghiare de la 1848 ( considerat războiul de eliberare a Ungariei de sub dominaţia Imperiului Habsburgic), a fost marcată prin ridicarea la Arad a unui monument sculptural, în anul 1881. Acesta a fost înlocuit, nouă ani mai târziu, în 1890, cu un obelisc, opera sculptorului Gyorgy Zala. Grandiosul monument public, numit şi „Statuia Libertăţii”, reprezintă anul execuţiei celor 13 generali, fără să se amintească şi faptul că din ordinul acestora au fost ucişi 40 000 de români.
După Marea Unire de la 1918, printr-o hotărâre a guvernului condus de IonI.C. Brătianu şi aprobată de regele Ferdinand, statuia a fost dezafectată, în anul 1925, şi depozitată în Cetatea Aradului, în curtea unei unităţi militare.
În anul 1999, ministrul Valeriu Stoica s-a întâlnit la Arad cu omologul său ungar, David Ibolya, pentru a se hotărî soarta monumentului. Atunci, Valeriu Stoica propusese ca lucrarea sa fie donată statului ungar. In luna septembrie a aceluiaşi an, guvernul Radu Vasile a dat doua hotărâri prin care se face trecerea monumentului din Administrarea MapN în cea a Ordinului Minorităţilor din Arad, dar şi cu propunerea de realizare a unui „Parc al prieteniei romano- maghiare”.
Restaurarea monumentului a costat atunci, 14 miliarde de lei plus încă 80 000 de forinţi, donaţi de UDMR şi Fundaţia Teleki din Ungaria.
In anul 2002, între PSD şi UDMR se semnează un protocol având aceeaşi temă cau cea a hotărârii guvernului Radu Vasile, amplasarea statuii într-un parc al reconcilierii româno – maghiare.
Astfel, print-o hotărâre a Consiliului Local Arad, se stabileşte data şi locul amplasării monumentului.
Au aparut, însă, si reacţii negative la o astfel de hotărâre, de menţionat fiind introducerea, în şedinţa senatului din 13 aprilie 2004, a moţiunii denumită : „Statuia celor 13 generali unguri, care au ucis 40 000 de români, n-are ce căuta pe teritoriul României”.
Cu toate acestea, aversiunile şi asperităţile sunt depăşite, şi, sperându-se la realizarea uui nou început în relaţiile dintre români şi maghiari, în toamna anului 2004, monumentul este montat în „Parcul Reconcilierii” din Arad, lângă un alt monument ridicat în cinstea eroilor revoluţionari români, remarcaţi sau căzuţi în timpul Revoluţiei de la 1848.
„ UDMR a acceptat de conjunctură ideea de parc”
Interesant este însă faptul că, în cursul lunii februarie 2012, viceprimarul de Arad, Bognar Levente Grigorie, a propus instituţiei includerea monumentului dedicat celor 13 generali unguri în patrimoniul cultural naţional, ceea ce ar putea atrage şi reclamarea de a i se atribui în plus şi crearea unui perimetru special, induvidual, de protecţie.
De aici s-au redeschis nişte polemici vechi de 150 de ani între maghiari şi români. Întrebat despre acest lucru, Adrian Şimon, directorul Direcţiei Patrimoniu şi Cultură al primăriei Arad, a declarat: „ Întradevăr, viceprimarul a propus acest lucru. Este de fapt, un orgoliu al UDMR, care a acceptat doar de conjunctură ideea de „Parc al Reconcilierii”. Părerea mea este că acest lucru este iarăşi, o exagerare. Cum demersul legal este ca primăria să ne înştiinţeze despre astfel de lucruri şi noi am primit această propunere. Pentru a fi echitabili, am întocmit un dosar prin care solicităm Ministerului Culturii, includerea în patrimoniu a întregului ansamblu statuar. Adică, şi monumentul denumit „Statuia Libertăţii” şi cel dedicat revoluţionarilor martiri români. Oricum, zona în care se află amplasate este de rezervaţie arhitecturală şi trebuie tratată în ansamblu”.
Desigur, propunerea viceprimarului este cu atât mai ciudată cu cât ştim că una dintre specializările acestuia ar fi „negocierea şi soluţionarea conflictelor”. Ori, o fi dânsul şi preşedintele filialei UDMR din Arad, dar pentru funcţia de edil al unui oraş îţi trebuie nişte calităţi pe care le poţi, sau nu, cizela cu nişte cursuri de specialitate.
Şi asta, pe fondul în care chiar primăria cere să intre în competiţie cu Timişoara, Alba Iulia, Cluj şi Iaşi pentru titlul de capitală culturală europeană.
Autonomie pentru un aşa-zis „Ţinut Secuiesc”, o regionalizare care să fie pe placul liderilor politici maghiari, segregare pe criterii etnice a unităţilor de învăţămînt, universitate exclusiv maghiară pe bani româneşti, oficializarea limbii maghiare în instituţii de stat româneşti, amplasarea de monumente cu conotaţii controversate şi dureroase pentru istoria României etc..
Printre toate acestea, amintind despre acest ultim aspect, cel al monumentelor, UDMR apare iar cu o altă cerere – acordarea unui regim privilegiat „Statuii Libertăţii” de la Arad, care reprezintă glorificarea Ungariei Mari şi a pretenţiilor expansioniste ale acesteia.
Pentru a ne edifica asupra semnificaţiei monumentului de la Arad, este normal să amintim motivul realizării acestuia dar şi traseul pe care l-a parcurs de la ridicarea lui până în prezent.
Prin monumtul care vizează şi glorificarea celor „13 generali” ai armatei revoluţionare maghiare de la 1848 ( considerat războiul de eliberare a Ungariei de sub dominaţia Imperiului Habsburgic), a fost marcată prin ridicarea la Arad a unui monument sculptural, în anul 1881. Acesta a fost înlocuit, nouă ani mai târziu, în 1890, cu un obelisc, opera sculptorului Gyorgy Zala. Grandiosul monument public, numit şi „Statuia Libertăţii”, reprezintă anul execuţiei celor 13 generali, fără să se amintească şi faptul că din ordinul acestora au fost ucişi 40 000 de români.
După Marea Unire de la 1918, printr-o hotărâre a guvernului condus de IonI.C. Brătianu şi aprobată de regele Ferdinand, statuia a fost dezafectată, în anul 1925, şi depozitată în Cetatea Aradului, în curtea unei unităţi militare.
În anul 1999, ministrul Valeriu Stoica s-a întâlnit la Arad cu omologul său ungar, David Ibolya, pentru a se hotărî soarta monumentului. Atunci, Valeriu Stoica propusese ca lucrarea sa fie donată statului ungar. In luna septembrie a aceluiaşi an, guvernul Radu Vasile a dat doua hotărâri prin care se face trecerea monumentului din Administrarea MapN în cea a Ordinului Minorităţilor din Arad, dar şi cu propunerea de realizare a unui „Parc al prieteniei romano- maghiare”.
Restaurarea monumentului a costat atunci, 14 miliarde de lei plus încă 80 000 de forinţi, donaţi de UDMR şi Fundaţia Teleki din Ungaria.
In anul 2002, între PSD şi UDMR se semnează un protocol având aceeaşi temă cau cea a hotărârii guvernului Radu Vasile, amplasarea statuii într-un parc al reconcilierii româno – maghiare.
Astfel, print-o hotărâre a Consiliului Local Arad, se stabileşte data şi locul amplasării monumentului.
Au aparut, însă, si reacţii negative la o astfel de hotărâre, de menţionat fiind introducerea, în şedinţa senatului din 13 aprilie 2004, a moţiunii denumită : „Statuia celor 13 generali unguri, care au ucis 40 000 de români, n-are ce căuta pe teritoriul României”.
Cu toate acestea, aversiunile şi asperităţile sunt depăşite, şi, sperându-se la realizarea uui nou început în relaţiile dintre români şi maghiari, în toamna anului 2004, monumentul este montat în „Parcul Reconcilierii” din Arad, lângă un alt monument ridicat în cinstea eroilor revoluţionari români, remarcaţi sau căzuţi în timpul Revoluţiei de la 1848.
„ UDMR a acceptat de conjunctură ideea de parc”
Interesant este însă faptul că, în cursul lunii februarie 2012, viceprimarul de Arad, Bognar Levente Grigorie, a propus instituţiei includerea monumentului dedicat celor 13 generali unguri în patrimoniul cultural naţional, ceea ce ar putea atrage şi reclamarea de a i se atribui în plus şi crearea unui perimetru special, induvidual, de protecţie.
De aici s-au redeschis nişte polemici vechi de 150 de ani între maghiari şi români. Întrebat despre acest lucru, Adrian Şimon, directorul Direcţiei Patrimoniu şi Cultură al primăriei Arad, a declarat: „ Întradevăr, viceprimarul a propus acest lucru. Este de fapt, un orgoliu al UDMR, care a acceptat doar de conjunctură ideea de „Parc al Reconcilierii”. Părerea mea este că acest lucru este iarăşi, o exagerare. Cum demersul legal este ca primăria să ne înştiinţeze despre astfel de lucruri şi noi am primit această propunere. Pentru a fi echitabili, am întocmit un dosar prin care solicităm Ministerului Culturii, includerea în patrimoniu a întregului ansamblu statuar. Adică, şi monumentul denumit „Statuia Libertăţii” şi cel dedicat revoluţionarilor martiri români. Oricum, zona în care se află amplasate este de rezervaţie arhitecturală şi trebuie tratată în ansamblu”.
Desigur, propunerea viceprimarului este cu atât mai ciudată cu cât ştim că una dintre specializările acestuia ar fi „negocierea şi soluţionarea conflictelor”. Ori, o fi dânsul şi preşedintele filialei UDMR din Arad, dar pentru funcţia de edil al unui oraş îţi trebuie nişte calităţi pe care le poţi, sau nu, cizela cu nişte cursuri de specialitate.
Şi asta, pe fondul în care chiar primăria cere să intre în competiţie cu Timişoara, Alba Iulia, Cluj şi Iaşi pentru titlul de capitală culturală europeană.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu