marți, 13 martie 2012

Sărbători naţionale în Covasna şi Harghita



Respectul faţă de statul în care te-ai născut şi în care trăieşti este evidenţiat şi prin atenţia atribuită sărbătorii naţionale. Ori, respectându-ţi ţara, şi statutul de cetăţean al acesteia, te respecţi pe tine, ca om care aparţtii unei colectivităţi. Mai ales dacă încerci să te prezinţi ca o persoană demnă, care a depus jurământul faţă de statul român, pentru a fi învestit într-o funcţie de conducere şi administrare a intereselor publice în România.
Am fost curios sa cunosc si sa aduc in fata dumneavoastra cum este respectata ziua nationala a României in judetele Covasna si Harghita. In municipiul Sfantu Gheorghe, de exemplu, daca pentru sarbatorirea zilei nationale a maghiarilor de pretutindeni s-au gasit bani pentru organizarea unor activitati specifice, pentru sarbatoarea nationala a Romaniei, documentele grăiesc de la sine.


Niciun comentariu: