Partidul Popular Maghiar din Transilvania - Erdely Maghyar Neppert
este neconstituţional.
Fiecare campanie electorală se personalizează prin tot ce aparţine de
lupta politică, în a convinge de eficienţa şi capacitatea fiecărui
partid în parte.
Este ştiut că partidele mari, ca PDL, PSD, şi PNL fac jocurile la
nivel naţional, în jurul lor creându-se diverse alianţe cu formaţiuni
din linia a doua a eşicherului politic, pentru a avea reprezentare
majoritară în parlament şi senat.
Alegerile din anul ce urmează se anunţă acerbe, dure, nemiloase şi
chiar cu lovituri sub centură. Fiecare partid ştie că nu se va rezuma
doar la perioada legală a campaniei electorale. De fapt, cine nu va
începe campania, mai mult sau mai puţin mascat, încă din aceasta
toamnă, va avea mari şanse...să piardă. Acum ar cam fi perioada în care
se scot partide de la naftalină, se infiinţează altele şi se pun
bazele strategiilor pentru marea competiţie politică.
Profitând de un puternic spirit democratic, cred că suntem ţara cu
cele mai multe partide politice din Europa, prezente la startul
oricărei campanii electorale.
Un astfel de exemplu îl reprezintă şi Consiliul Naţional al
Maghiarilor din Transilvania (CNMT), de a forma un nou partid.
Europarlamentarul Laszlo Tokes împreună cu preşedintele executiv al
CNMT, Toro Tibor, au convenit încă din luna decembrie 2010, să pună
bazele unei noi formaţiuni politice, sub denumirea de Partidul Popular Maghiar din Transilvania sau Erdely Magyar Neppert.
Conform actelor depuse la Tribunalul Municipiului Bucureşti, Toro
Tibor îndeplinea funcţia de preşedinte interimar.
Incitat de declaraţiile, uneori fulminante ale iniţiatorilor acestui
partid, am urmărit îndeaproape procesul, interesant fiind nu neapărat
de formarea lui, ci mai ales de faptul că, de 21 de ani UDMR s-a
autodefinit ca fiind singurul reprezentant al maghiarilor din România.
Încrezător în acţiunile sale, în luna mai a.c., Toro Tibor declara :
" Comunitatea maghiară are o structură complexă. Prin PPMT, se doreşte
să se facă un pas înainte care să pună bazele unei reprezentări reale
a maghiarilor din Transilvania, iar dezideratul major îl constituie
realizarea pe baze temeinice a unui plurarism politic, înfiinţarea
regiunilor de dezvoltare regională a României şi obţinerea autonomiei
Ţinutului Secuiesc. Până acum, reprezentarea etnicilor maghiari a fost
percepută, în special ca aparţinând UDMR- ului şi în mică masură
Partidului Civic Maghiar ( PCM), acesta fiind încă de la înfiinţare un
partid palid, fără forţă politică. În cei 21 de ani de la revoluţie
încoace, UDMR a făcut numai politica de la Bucureşti, doar ca să poată
exista la guvernare. În toată această perioadă, încrederea în UDMR a
electoratului maghiar a scăzut sub 40 la sută, comparativ cu anii 90.
De fapt, nici UDMR, nici PCM nu şi-au făcut corect datoria,
nereprezentând interesele reale ale comunităţii".
Cum era de aşteptat, au apărut şi reactii din partea celorlalte două
partide concurente. Dacă Kelemen Hunor, preşedintele UDMR, afirma că
nu are cunoştinţă de formarea PPMT, Jeno Sasz, preşedintele PCM, a
afirmat : " UDMR va obstucţiona formarea unui nou partid pâna la
alegeri. În 2008, UDMR a atacat la TMB înfiinţarea PCM. Aşa va face şi
acum, va ataca într-un fel sau altul şi înfiinţarea PPMT".
Conform prevederilor legale şi democratice, completul de judecată de
la TMB a acordat posibilitatea dreptului de intervenţie.
Neaşteptat, sau poate nu, de acest drept s-au folosit nu udemeriştii,
ci : Alexandru Sadovan, deţinătorul dreptului de proprietate,
înregistrat la OSIM, a denumirii de - Partid Popular-, Buta Levente,
preşedintele Asociaţiei de Acţiune Civică Internaţională a Veteranilor
Revoluţiei Române din Decembrie 89, reprezentat de Cristian Şarpe şi
avocat Drăghici Adrian, şi Alex. Rânghirescu, care s-a prezentat în
calitate de fondator al Partidului Democrat.
La ultima şedinţă din data de 14 iulie a.c. de la TMB, după o amânare
şi o recuzare a completului de judecată de către autorii cererilor de
intervenţii amintiţi, a sosit şi momentul aşteptat, şi anume,
pronunţarea sentinţei.
Va intra sau nu în legalitate PPMT - Erdely Maghyar Neppert, sub denumirea
cerută de iniţiatori?.
După ce Alex. Rânghirescu a fost dat afară din sală de către oamenii
de ordine pentru comportament neadecvat ca urmare a respingerii
cererii de intervenţie ca fiind nefondată, şi după ce Cristian Şarpe a
îngenunchiat în faţa completului de judecată invocand voinţa Domnului
, deoarece judecătoarea îi respinsese şi lui cererea în cauză, şansele
păreau să se incline în favoarea PPMT. Având aceeaşi "soarta",
Alexandru Sadovan a ameninţat completul că-i va face plângere penală.
Mai rămăsese un singur lucru de clarificat - denumirea completă a
partidului -, care prezenta două componente ligvistice : una în limba
română şi alta în limba maghiară - Erdely Maghyar Neppert.
Cu toată susţinerea avocatului Matei Pavel din partea PPMT,
procurorul prezent la şedinţă a propus judecătoarei să respingă
cererea de înscriere a partidului, invocând Constituţia României prin
care nu se admite folosirea în acte oficiale al altei limbi, decât
limba română.
La ieşirea din sala se şedintă, Toro Tibor a declarat : "Nu mă
aşteptam la aşa ceva.Vom face recurs la Curtea Constituţională".
Aşa cum am spus la început, un nou partid ca să fie cunoscut şi să
aibă cât de cât trecere în faţa electoratului, trebuie să aibă o
strategie bine pusă la punct, dar mai ales, timp.
Ori, se pare că pentru PPMT, startul în lupta alegerilor s-a facut cu
stângul. Şi asta pentru că, justiţia intră în vacanţă până la
sfârşitul lunii august, ceea ce înseamnă că pâna spre toamnă nu sunt
speranţe ca PPMT să intre în legalitate.
duminică, 31 iulie 2011
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu