În data de 02.10.2014 este
programat un nou termen în Dosarul 503/2/2014 în care Izsak Balazs,
președintele Consiliului Național Secuiesc, a atacat în contencios hotărârea
Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), prin care
declarațiile șefilor statului român conform cărora nu se va edifica o regiune
pe criteriu etnic (adică așa-zisul Ținut Secuiesc), în țara noastră, nu au fost
considerate discriminare.
La ieșirea de la ultima
înfățișare desfășurată la Curtea de Apel București, Izsak Balazs a declarat, pe
tema autonomiei și a proiectului lansat de UDMR, intitulat Statutul de
autonomie al Ținutului Secuiesc, că această formațiune și Kelemen Hunor
utilizează în scop electoral acest proiect, dăunând cauzei autonomiei
maghiarilor din România.
Izsak Balazs a acuzat UDMR
și de faptul că subminează eforturile făcute pentru ca populația de
naționalitate română să „înțeleagă” că dorințele CNS sunt posibile în cadru
constituțional și legal, în România. Informațiile lansate de UDMR ar fi unele
false, a precizat Izsak Balazs, pentru că se susține că ar fi nevoie de
modificarea Constituției României pentru instaurarea autonomiei pentru
maghiari. Aceasta în timp ce nu ar fi vorba decât de delegarea unor competențe,
între „puterea centrală” și „puterea locală”.
Din opiniile exprimate de
Izsak Balazs a reieșit și convingerea sa că proiectul UDMR nu ar merita să fie
sprijinit de liderii de la Budapesta, având în vedere că a fost nevoie de mai
mult de 41 de termene, pe care liderii formațiunii le-ar fi „vândut” opiniei
publice, în ultimii ani, până la prezentarea reală a Statutului.
Ba mai mult, pe fondul
caracteristicilor „supranaturale” ale documentului, pe care le-a enunțat
anterior, Izsak Balazs a asemuit proiectul UDMR cu soția comisarului Colombo,
despre care „toată lumea a auzit, însă de văzut...”, nu s-a putut...
până la apariția unui referendum pentru independență în Scoția, după cum au
comentat gurile rele.
De asemenea, Izsak Balazs
și-a exprimat sprijinul pe care îl acordă în cursa electorală candidatului
Partidului Popular Maghiar din Transilvania, Szilagyi Zsolt, afirmând că acesta
a răspuns apelului CNS de a face cunoscute obiectivele maghiare în campanie,
spre deosebire de Kelemen Hunor, care ar fi prea ocupat cu promovarea campaniei
electorale a lui Victor Ponta în rândul maghiarilor.
Izsak Balazs a subliniat că
această susținere este potrivnică intereselor comunității maghiare, liderul
UDMR făcându-se astfel responsabil de situații contrare doleanțelor anterioare
ale etnicilor maghiari, precum cele de la UMF Târgu Mureș.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu