Pentru fostul
secretar de stat Marko Attila, Marosan Tamas şi Silviu Clim, condamnaţi de
Judecătoria Buzău la trei ani de închisoare, în cazul retrocedării ilegale a
clădirii Colegiului "Szekely Miko" din Sfântu Gheorghe, anul acesta a
început cu bine. De fapt, la Curtea de Apel din Ploieşti, amânările repetate
ale judecării recursului în dosarul 13020/200/2011 s-au dovedit încă o dată,
aducătoare ale bănuielii că justiţia română ar fi neputincioasă.
Spunând aceasta,
nici nu acuz această instituţie, dar nici nu arunc, aşa cum a devenit o
obişnuinţă hilară şi leşioasă, expresia "justiţia îşi face datoria". Însă,
nu se poate să nu ne întrebăm cum, în procesul de faţă, în care, după ce piese
grele din anturajul UDMR au fost găsite
vinovate de instanţa de judecată din Buzău, Curtea de Apel nu a putut aduce alt
progres în dosar, în afară de cele trei amânări. Datorită acestor amânări, s-a
dovedit acum, la al patrulea termen al dosarului, că instanţa de apel
prahoveană nu a fost altceva decât o haltă prin care trenurile de rang înalt
trec fără să se oprească.
Cazul celor trei condamnaţi iniţial pentru abuz în serviciu contra intereselor
publice o dovedeşte din plin, iar cetăţenii – români şi maghiari, care formează
statul român - au fost prejudiciaţi cu peste două milioane de euro. La cea de-a
patra înfăţisare a procesului respectiv, condamnaţii nici măcar nu s-au obosit
să compară în faţa completului de judecată, trimiţându-şi avocaţii. După ce
grefiera a anunţat dosarul, avocata lui Marko Attila a afirmat, detaşată că,
"în baza articolelor 40 şi 29 din Codul de procedură Penală, depun la
dosar un document (o excepţie) prin care se arată că dosarul nu mai este de
competenţa Curţii de Apel Ploieşti”. Motivul acestei mutaţii juridice este
acela că recurentul Marko Attila a fost ales deputat în Parlamentul României, la
alegerile din decembrie 2012. În acest caz procesul se va muta la Înalta Curte
de Casaţie şi Justiţie".
Cum este un singur dosar pentru toate cele trei persoane implicate, iar
Marko Attila, condamnat la trei ani de închisoare este acum deputat din partea
UDMR, ÎCCJ va avea de acum sarcina să lămurească situaţia. Este posibil ca şi
aici cazul să fie rezolvat "ca la Ploieşti".
Dar nu trebuie sa ne facem probleme din acest punct de vedere pentru că Marko Attila are în faţă patru ani de
imunitate parlamentară, asigurate prin bunăvoinţa colegilor săi parlamentari,
din toate partidele, care la fiecare patru ani promit dreptatea aşa cum nu am
mai văzut-o, iar odată instalaţi în jilţuri, scot legi prin care să se aşeze
cît mai departe de „braţul lung al Legii”. Şi cum „corb la corb nu scoate
ochii”, în ultimii 24 de ani, doar la doi parlamentari le-a fost ridicată
imunitatea în timpul exercitării mandatului. În prezent sunt 23 de aleşi care
au dosare penale pe rol sau aşteaptă o sentinţă definitivă. Toţi aceştia se
pare că îşi vor vota un nou statut, prin care să îşi blindeze şi mai mult
privilegiile pe care le au.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu