marți, 23 octombrie 2012
Drapelul discriminatoriu al judeţului Harghita, refolosibil peste câteva luni
La sfârşitul lunii trecute, Curtea de Apel Târgu Mureş a dispus, prin sentinţă definitivă şi irevocalibă, că este nelegală hotărârea Consiliului Judeţean Harghita (CJ Hr) nr. 269 din 26 noiembrie 2009, prin care se adoptase steagul inventat de organizaţia separatistă Consiliul Naţional secuiesc (CNS) - botezat "drapelul secuiesc" - ca simbol al judeţului Harghita.
Vizat direct de decizia instanţei, Borboly Csaba, preşedintele CJ Hr, a declarat într-o recentă conferinţă de presă: "Nu este motiv de îngrijorare, steagul a fost şi până în momentul de faţă folosit în mod legal şi va fi folosit şi în continuare în mod legal”.
Deoarece procedura de intrare în vigoare a decciziei instanţei este de durată, fiind necesară publicarea argumentării deciziei Curţii de Apel Târgu Mureş (de obicei într-o lună de zile sau mai mult), CJ Hr va decide după aceasta dacă va emite o nouă hotărâre pentru folosirea steagului, sau va apela la Curtea Europeană de Justiţie de la Luxembourg.
O reacţie a avut-o Szasz Jeno, preşedintele Partidului Civic Maghiar (PCM), care a afirmat: "Noi credem în simbolurile secuieşti. Dacă avem dreptul ăsta, de a ne alege simbolurile, nu văd de ce Harghita ar face excepţie. Ar fi trebuit să modifice Consiliul Judeţean drapelul?! Drapelul secuiesc este al întregului "Ţinut Secuiesc", care este mai mult decât un judeţ"
Şi pentru că tot este vorba despre simboluri, principii şi dorinţe,Szasz Jeno a decclarat că UE va fi, peste 20-30 de ani, o ţară cât un continent, o ţară federalizată, unde nu vor mai exista nici simboluri, nici graniţe, o ţară unde se va vorbi oficial numai limba engleză, astfel că actualii copii de naţionalitate maghiară şi română nu se vor mai certa (aşa cum e posibil să se întâmple acum, pentru că nu se cunosc şi stau complet separaţi, în şcoli organizate pe ideea "apartheidului udmr-ist" n.n.), împăcaţi şi armonizaţi de procesul de globalizare.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu